Presa din Spania a aflat ce lovitură vrea să dea FC Barcelona

Presa din Spania a aflat ce lovitură vrea să dea FC Barcelona Spania

Presa din Spania a aflat care este următoarea țintă importantă a Barcelonei pentru perioada de transferuri din vara următoare.

Catalanii nu au plătit foarte mulți bani pentru transferuri în această vară și au preferat, mai mult, să transfere jucători liberi sau sub formă de împrumut.

În vara următoarea, campioana Spaniei ar fi gata să dea o lovitură spectaculoasă și monitorizează atent situația lui Leroy Sane (27 de ani), de la Bayern Munchen.

Barcelona, gata să-l transfere pe Leroy Sane!

Atacantul german, care joacă din 2020 pentru campioana Germaniei, mai are contract până în 2025 cu actuala sa echipă, iar dacă va decide să nu-și prelungească înțelegerea, Barcelona ar vrea să profite de situația sa, notează Sport.es.

Rămâne de văzut pentru ce sumă ar fi dispusă Bayern să renunțe la serviciile lui Sane, având în vedere că germanul este evaluat de site-urile de specialitate la 75 de milioane de euro.

În acest sezon, Sane are cifre impresionante la Bayern. A reușit să marcheze de nouă ori și să ofere cinci assist-uri în 17 partide, în toate competițiile.

Ultimul transfer pe axa Bayern-Barcelona a fost cel al lui Robert Lewandowski, care a contribuit decisiv la câștigarea titlului din sezonul precedent pentru gruparea de pe Camp Nou. Pentru polonez, catalanii au plătit nu mai puțin de 45 de milioane de euro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!