Președintele unui club din Spania, arestat și acuzat de fraudă! Ce a putut să facă fostul fotbalist
Joaquin Parra (60 ani), fost jucător la Real Madrid și președinte al lui CD Badajoz, a fost arestat.
Omul de afaceri a fost închis la penitenciarul Alhaurin de la Torre, din Malaga, după ce a fost acuzat de spălare de bani și ridicare de bunuri. Acesta are o firmă de combustibili și a fost băgat în închisoare după ce a fost dus să depună mărturie, informează Marca.
Acesta este investigat de complot într-o fraudă care implică vânzarea unor cantități mari de combustibil, a căror valoare ar putea ajunge la 13 milioane de euro. În acest dosar sunt implicate cinci persoane, printre care și Parra.
Operațiunea s-a desfășurat în Sevilla, Madrid, Cadiz, Malaga și Badajoz. În ultima provincie, autoritățle au percheziționat birourile de pe Stadionul Nuevo Vivero.
Cu toate astea, situația patronului nu va afecta ceea ce se întâmplă cu clubul din a treia ligă spaniolă, care s-a putut înscrie la Federația Spaniolă pentru următorul sezon.
Joaquin Parra a fost mijlocaș dreapta la Atletico Madrid, din 1987 până în 1989, când a semnat cu Real Madrid. De acolo, Parra s-a și retras, în 1991.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News