Presiune pe FC Barcelona! Impresarul lui Lamine Yamal cere o mărire de salariu: cât ar câștiga în prezent
Lamine Yamal (17 ani), puștiul Spaniei care a impresionat la EURO 2024, va purta un nou număr pe tricou la FC Barcelona din sezonul următor.
Lamine Yamal va îmbrăca tricoul cu numărul 19 în sezonul 2024/2025, a anunțat FC Barcelona. În stagiunea precedentă, tânărul jucător a purtat 27.
Cel care a fost desemnat cel mai bun tânăr jucător de la EURO 2024 a avut tot tricoul cu numărul 19 și la naționala Spaniei, iar la FC Barcelona le calcă pe urme unor jucători uriași, precum Lionel Messi, Patrick Kluivert sau Sergio Aguero.
Evoluțiile bune ale starului de la FC Barcelona nu au rămas neremarcate, iar site-ul de specialitate Transfermarkt i-a crescut cota de la 90 de milioane de euro la 120 de milioane de euro.
Impresarul lui Lamine Yamal pune presiune pe catalani
Lamine Yamal a semnat primul contract profesionist imediat după ce a împlinit 16 ani, în conformitate cu regulile care nu permit decât un contract pe trei ani, existând și un acord separat pentru o nouă înțelegere care ar urma să fie valabilă până în 2030.
În prezent, potrivit Capology, jucătorul de 17 ani ar avea un salariu săptămânal de aproximativ 30.000 de euro, care va crește semnificativ la următoarea prelungire a contractului, însă publicația sport.es anunță că Jorges Mendes pune presiune pe catalani pentru o majorare încă de pe acum, ținând cont de explozia pe care a arătat-o fotbalistul.
Lamine Yamal, în luptă cu recordurile
Ibericul a jucat în fiecare dintre cele şapte meciuri disputate de La Roja la EURO 2024, fiind titular în toate, cu excepţia victoriei cu Albania din etapa a 3-a a grupelor.
El a devenit cel mai tânăr jucător al unui turneu european atunci când a fost titular în victoria cu 3-0 împotriva Croaţiei din prima etapă (16 ani şi 338 de zile), iar apoi a stabilit un nou record de cel mai tânăr marcator al EURO din istorie atunci când a înscris un gol minunat împotriva Franţei în semifinale (16 ani şi 362 de zile).
A împlinit 17 ani cu o zi înainte de victoria cu 2-1 în finala cu Anglia, devenind astfel cel mai tânăr jucător care a participat la o finală de EURO sau de Campionat Mondial, subliniază news.ro.
S-a remarcat din nou în finală, pasând decisiv pentru Nico Williams, în cadrul unei alte prestaţii impresionante.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News