Primul scandal la Barcelona după sosirea lui Xavi? Decizia radicală luată cu privire la Gerard Pique
Xavi Hernandez a fost anunțat în funcția de antrenor la FC Barcelona, iar la câteva zile de la instalare a luat primele decizii radicale.
La conferința care a avut loc la prezentare, acesta a declarat: "Trebuie să restabilim ordinea pentru că, atunci când a fost, totul a mers bine".
Potrivit Juanma Castano, Xavi a început să stabilească noi reguli de ordine interioară și să ia decizii cu privire la comportamentul și activitățile jucătorilor.
Una dintre acestea a reprezentat anularea interviului pe care Gerard Pique ar fi trebuit să-l ofere pentru "El Hormiguero", săptămâna viitoare. Xavi pare să fie deranjat că mai mulți jucători acordă mult timp activităților extrasportive.
Xavi Hernandez, măsuri revoluționare în vestiarul Barcelonei
Principalul lucru pe care l-a transmis jucătorilor a fost reinstalarea amenzilor, care au dispărut odată cu plecarea lui Luis Enrique în 2017. Amenzile vor fi mari și vor crește pentru jucătorii care întârzie la antrenamente, informează cotidianul SPORT.
Mai mult decât atât, jucătorii sunt obligați să se prezinte la baza de antrenament cu cel puțin 90 de minute înainte de sesiunile de pregătire. Obiectivul este ca fotbaliștii să se pregătească în cel mai bun mod pentru antrenamente și să poată avea timp și de conversații individuale.
Pe lângă asta, fotbaliștii vor mânca din nou împreună, inclusiv micul dejun, urmărind cu strictețe indicațiile nutriționiștilor și ale staff-ului de fitness. Xavi vrea să controleze totul, astfel încât să se asigure că jucătorii săi vor da cel mai bun randament.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News