Probleme la Barcelona?! Cinci jucatori si doi antrenori ar fi fost testati POZITIV de coronavirus. Anuntul facut de presa din Spania
Coronavirusul nu ar fi ignorat tabara Barcelonei, dupa cum sustine o noua informatie aparuta in presa.
Conform RAC1, cinci fotbalisti de la prima echipa si doi antrenori ar fi fost testati pozitiv de coronavirus. Din informatia oferita de postul de radio, ar fi vorba de cazuri trecute, deja recuperate, care nu mai au virusul. Jucatorii ar fi fost testati pozitiv atunci cand LaLiga le-a facut primele teste de sange.
Informatia apare dupa ce din partea Barcelonei nu s-a comunicat existenta vreunui caz de Covid-19 la prima echipa, insa faptul ca toti se antreneaza in mod normal, exceptandu-i pe accidentati, arata ca toti fotbalistii ar fi in afara oricarui pericol de infectare si sunt apti pentru meciul cu Mallorca de sambata, 13 iunie, de la orele 23:00.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News