(Re)nasterea unei echipe cu banii chinezilor | Barcelona poate fi orasul cu doua superputeri, Espanyol va fi cumparata cu 150 milioane de euro
Un club de traditie al Spaniei va ajunge pe mana chinezilor pentru o suma de peste 150 de milioane de euro, iar fanii spera la nasterea unui nou "El Dorado" al fotbalului european.
Grupul chinez Rastar a anuntat ca va cumpara pana la 56% din actiunile clubului Espanyol in conditiile in care companiile din China continua sa investeasca in cluburi europene.
Rastar, care produce masinute pentru copii, a indicat ca va plati 78 de euro pentru o actiune a lui Espanyol, urmand sa detina intre 45,1 si 56% din actiunile clubului. Valoarea tranzactiei va fi intre 143 si 178 milioane de euro. Compania, cu sediul in provincia Guangdong din sudul Chinei, a anuntat ca va plati cash.
Luna trecuta, compania CEFC China Energy a devenit actionar majoritar al clubului ceh Slavia Praga. In primavara, grupul chinez Dalian Wanda a cumparat 20% din actiunile gruparii spaniole Atletico Madrid, pentru 45 de milioane de euro.
O alta echipa importanta a Spaniei detinuta de afaceristi asiatici este Valencia. Formatia de pe Mestalla este finantata insa de un afacerist cu origini in Singapore.
Espanyol, fosta campioana a Spaniei si finalista a Cupei UEFA, este in acest moment pe locul 10 al clasamentlui din La Liga, acelasi pe care a incheiat si sezonul trecut.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News