VIDEO Real Madrid - Barcelona 0-3. Catalanii câștigă primul ”El Clasico” al sezonului, în turneul din America
Real Madrid și Barcelona s-au întâlnit în Statele Unite ale Americii pentru primul ”El Clasico” al sezonului. Catalanii au câștigat fără emoții, 3-0.
În fața a peste 82.000 de spectatori, Ousmane Dembele a marcat primul gol al partidei, în minutul 15, cu un șut puternic, pe jos, la care Thibaut Courtois nu a putut să intervină.
Barcelona a câștigat primul ”El Clasico” al sezonului!
Real Madrid putea restabili egalitatea după doar cinci minute, prin Vinicius, dar brazilianul nu a putut înscrie de la 11 metri.
Barcelona a avut 1-0 până în minutul 85, când tânărul Fermin Marin (20 de ani) a marcat cu un șut spectaculos, din afara careului. Cel care a închis tabela a fost Pedri, care a trecut cu o ”scăriță” de același Courtois, după care a înscris în poarta goală.
Pentru Barcelona a fost al treilea joc amical din cadrul turneului din presezon, după cele cu Vissel Kobe (2-0) și Arsenal (3-5). Catalanii vor disputa alte două partide, împotriva celor de la Tottenham și AC Milan.
Real Madrid venea după două victorii, cu AC Milan (3-2) și Manchester United (2-0), iar acum se pregătește pentru un alt amical ”de gală”, cu Juventus.
Real Madrid - Barcelona 0-3. Echipele de start:
- Real Madrid: Courtois - Carvajal, Militao, Alaba, Mendy - Valverde, Tcouameni, Camavinga - Bellingham - Rodrygo, Vinicius
- Barcelona: Ter Stegen - Araujo, Kounde, Christensen, Balde - Romeu, De Jong, Gundogan - Pedri - Dembele, Lewandowski
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News