Real Madrid l-a convins pe "maestrul driblingurilor" să semneze un nou contract. Reacția lui Carlo Ancelotti
Gruparea blanco a declanșat ofensiva pentru a-și păstra jucătorii importanți.
- Vinicius Junior (21 de ani) evoluează pentru Real Madrid de patru sezoane.
Conducerea grupării blanco și Vinicius au ajuns la un acord, iar semnarea contractului e pe punctul de a se realiza, conform publicației Goal. Fotbalistul brazilian își dorește o prelungire pe termen scurt, în ciuda faptului că Real vrea ca Vinicius să semneze până în 2028.
Carlo Ancelotti, laudatio pentru Vinicius
Don Carlo a vorbit deschis despre tânărul care face senzație pentru Real Madrid.
„Cred că Vinicius este foarte talentat. A ajuns aici, în Madrid, când era foarte tânăr, așa că a trebuit să-i ia ceva timp până să ajungă în top, mai ales că în zilele noastre să ajungi în top mai trebuie ceva pe lângă talent.
Trebuie să-ți evoluezi cunoștințele tactice și condiția fizică. Cred că Vinicius a mers foarte bine în acest sezon pentru că a respectat aceste lucruri. Și-a putut arăta talentul pentru că și-a evoluat cunoștințele tactice și condiția fizică”, au fost cuvintele rostite de Ancelotti, potrivit Football Espana.
Vinicius a strâns pentru clubul patronat de Florentino Perez (75 de ani) 132 de apariții în campionatul spaniol. Brazilianul a făcut senzație în ultimul sezon în care a înscris 17 goluri și a adus titlul de campion pe Bernabeu, alături de Karim Benzema (34).
- 100 de milioane de euro este cota pe piață a lui Vinicius Junior
- Brazilianul a trecut pe la Flamengo, înainte să fie transferat la Real
- În Brazilia, Vinicius a înscris 15 goluri în toate meciurile
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News