Real Madrid plănuiește transferul unui atacant cu 18 goluri în 24 de meciuri pentru națională
Formația lui Carlo Ancelotti e lider în Primera Division.
Marca scrie că Real Madrid îl dorește în fereastra de transferuri din iarnă pe unul dintre cei mai valoroși atacanți din Ligue 1, jucătorul lui Lille, Jonathan David (21 de ani), născut în Statele Unite, în New York.
Cotat la 50 milioane de dolari, Jonathan David (1,80 m) a strâns pentru naționala Canadei 24 de selecții și a marcat 18 goluri. Publicația spaniolă mai sus menționată a notat că agentul fotbalistului canadia a afirmat că acest sezon e ultimul în Franța pentru jucătorul pe care-l reprezint, anunț care i-ar fi făcut pe șefii marilor cluburi să creioneze planul de atac.
Jonathan David a marcat în acest sezon pentru Lille 15 goluri în 26 de partide jucate în toate competițiile, iar contractul său cu formația din Hexagon e valabil până pe 30 iunie 2025.
Real Madrid e lider în La Liga, cu 46 de puncte după 19 meciuri, urmată de Sevilla, care a strâns 38 de puncte după 18 partide. Benzema, Vinicius, Rodrygo, Jovic și Mariano sunt atacanții din lotul actual al lui Carlo Ancelotti.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News