Real Madrid, primul eșec după 15 meciuri! Cine a invins liderul din Primera Division
Real Madrid a fost învinsă de Getafe, în primul meci jucat de galactici în 2022, în campionat, scor 0-1.
Trupa din capitala Spaniei a cedat în fața unei echipe din periferia Madridului, în deplasare. Chiar dacă Real Madrid a dominat meciul, Getafe a dat lovitura și a câștigat trei puncte ce îndepărtează, pentru moment, echipa de locurile retrogradabile.
Getafe a deschis scorul în minutul 9, prin Enes Unal, fotbalist trecut pe la Bursaspor, Genk, Breda, Twente, Villareal, Levante și Valladolid, după o eroare a lui Eder Militao.
Mai apoi, Real Madrid a atacat din toate părțile, iar Modric și Kross au ratat câteva ocazii clare, în prima repriză a meciului, tabela nefiind schimbată. În repriza a doua nu s-a mai marcat, Getafe ratând o ocazie uriașă, în minutul 56, prin Ramirez.
Real Madrid nu a mai pierdut un meci de pe 03.10.2021, când era învinsă pe terenul lui Espanyol Barcelona, scor 2-1, după golurile lui Tomas și Vidal, respectiv Benzema. Chiar și așa, Real Madrid rămâne lider în Spania, având un avans de opt puncte față de locul locul, FC Sevilla, care are două meciuri mai puțin disputate. Getafe e pe locul 16 în Spania.
Echipele de start:
Getafe: Soria - Suarez, Cabaco, Mitrovic, Cuenca, Olivera - Alena, Maksimovic, Arambarri - Unal, Ramirez
Real: Courtois - Vazquez, Militao, Alaba, Mendy - Modric, Casemiro, Kroos - Rodrygo, Benzema, Asensio.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News