Vinicius Junior (24 de ani) este curtat intens de Al-Hilal, care este gata să facă o ofertă de nerefuzat atât pentru Real Madrid, cât și pentru starul brazilian. Dacă până acum gruparea de pe ”Bernabeu” a refuzat negocierile pentru transferul sud-americanului, acum este gata să-l cedeze.
Real Madrid și-a dat acordul: e gata să renunțe la Vinicius
Al-Hilal oferă nu mai puțin de 300 de milioane de euro pentru a-l transfera pe cel mai bun fotbalist brazilian al momentului, iar Vinicius ar urma să primească un salariu fabulos în Arabia Saudită.
Este ademenit cu 200 de milioane de euro pe an pentru următaorele cinci sezoane, scrie publicația spaniolă AS. Rămâne de văzut dacă cele două părți vor ajunge la un acord în vara acestui an.
Dacă transferul s-ar realiza în schimbul sumei de 300 de milioane de euro, Vinicius ar deveni cel mai scump fotbalist din toate timpurile, depășind recordul lui Neymar (222 de milioane de euro, în 2017, de la Barcelona la PSG).
Vinicius a ajuns la 26 de partide în acest sezon, reușind să marcheze de 16 ori și să ofere alte zece pase decisive, în toate competițiile.
Real Madrid, lider în La Liga
Campioana Europei a profitat de pașii greșiți făcuți de rivalele Barcelona și Atletico Madrid în ultimele etape și s-a distanțat la patru puncte de locul doi.
Cu 49 de puncte, Real Madrid se pregătește pentru deplasare de pe terenul lui Espanyol.