Real Madrid si Barcelona, echipele cele mai afectate de modificarea "legii Beckham"!
Nu mai putin de 10 jucatori ai Barcelonei vor fi afectati de modificarea "legii Beckham", care presupune majorarea din 2010 a impozitele aplicate persoanelor fara cetatenie spaniola care castiga peste 600.000 de euro pe an, de la 24 la 43 la suta din venituri, scrie Sport.es.
Real Madrid si Barcelona sunt cele mai importante cluburi din campionatul de fotbal al Spaniei, care au investit cel mai mult in achizitii si care vor suferi cel mai mult de pe urma modificarii asa-numitei "legi Beckham".
Aceasta lege, numita dupa David Beckham, prevedea impozite scazute pentru strainii cu venituri ridicate, in vederea atragerii marilor fotbalisti la cluburile spaniole. David Beckham a fost primul fotbalist care a beneficiat de aceasta lege, in momentul in care s-a transferat la Real Madrid.
Guvernul spaniol a decis insa majorarea, incepand de anul viitor, a impozitelor aplicate persoanelor fara cetatenie spaniola care castiga peste 600.000 de euro pe an, dar va mentine o scutire fiscala de 400 de euro pentru spaniolii cu venituri anuale de sub 8.000 de euro. Masurile au fost anuntate in urma unui acord privind bugetul anului 2010, intre guvern si partidele regionale cu o reprezentare mica dar importanta in Parlament. Prin amendarea legii, impozitul va fi majorat de la 24 la suta la 43 la suta.
La Barcelona, aceasta situatie va afecta zece jucatori, deoarece niciunul dintre stranierii din actualul lot nu locuiesc de mai mult de zece ani in Spania. Brazilianul Dani Alves (de doua sezoane la Barcelona, plus alte sase la FC Sevilla), argentinianul Gaby Milito (de trei ani la Barca, plus alte patru la Real Zaragoza) si mexicanul Rafa Marquez (de sase ani in Spania) sunt cei mai "batrani", acestia fiind urmati de francezii Eric Abidal si Thierry Henry, ivorianul Toure Yaya si Seydou Keita, din Mali, care sunt de trei ani in Spania. Urmeaza jucatorii care au fost achizitionati in acest sezon - suedezul Zlatan Ibrahimovici, brazilianul Maxwell si ucraineanul Dmitro Chygrynskiy.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News