Roberto Carlos nu s-a mai abținut! Reacția starului brazilian în urma scandalului în care este implicat Vinicius Jr
Vinicius Jr este implicat într-un scandal la nivel internațional, după evenimentele petrecute în etapa 36 din La Liga.
Publicul de pe stadionul Mestalla din Valencia, unde Real Madrid a pierdut la limită (0-1), l-a insultat pe Vinicius pe tot parcursul jocului.
Rămân dubii cu privire la conţinutul insultelor: Carlo Ancelotti a auzit stadionul strigând "mono" (n.r. - maimuţă în spaniolă), dar un jurnalist a precizat la conferinţa de presă susţinută de tehnicianul italian că spectatorii strigau de fapt "tonto" (n.r. - idiot), fără să-l convingă însă pe antrenorul lui Real Madrid.
În afara acestui incident, Vinicius Jr a mai fost implicat într-o confruntare pe gazon cu un adversar, în finalul jocului, în urma căreia brazilianul a văzut cartonaşul roşu.
Reacția lui Roberto Carlos în cazul lui Vinicius Jr
Starul brazilian nu a rămas indiferent la acest subiect și a postat un mesaj pe contul de Twitter, lăsând să se înțeleagă că nu se vor produce schimbări semnificative cu privire la comportamentul oamenilor.
"Această problemă a fost mereu, de mulți ani, să nu ne păcălim, nu se va întâmpla nimic", a spus fostul jucător al lui Real Madrid.
Este problema ya viene de muchos años antes amigos , no nos engañemos y no pasa nada https://t.co/a3kHAgKtm0
— Roberto Carlos (@Oficial_RC3) May 22, 2023
Real Madrid a depus plângere în cazul lui Vinicius Jr
Clubul spaniol de fotbal a anunţat că a depus plângere la parchetul spaniol după insultele rasiste care l-au vizat pe atacantul brazilian, duminică, la Valencia.
"Real Madrid condamnă faptele survenite ieri (n.r. - duminică) împotriva jucătorului nostru şi se opune categoric", au scris galacticii, care au decis să înainteze această plângere pentru "deschiderea unei anchete".
Conform clubului, "aceste insulte constituie, din punct de vedere juridic, un delict de ură".
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News