S-a aflat! El e primul jucător dorit de Real Madrid în iarnă
Spaniolii anunță primul transfer pe care Real Madrid intenționează să îl facă în pauza de iarnă. E vorba de o mutare interesantă.
Formația pregătită de Carlo Ancelotti este cu ochii pe mai mulți jucători din Europa, iar printre ei se află și câteva nume surprinzătoare. Astfel, presa iberică și jurnaliștii din Anglia notează faptul că antrenorul s-a orientat și către câțiva tineri de perspectivă.
Printre ei, și mijlocașul ofensiv Caylan Vickers, englez în vârstă de 18 ani legitimat în liga a 3-a din Anglia, la Reading, formație care are mari probleme financiare. Real Madrid ar putea să profite de situația în care se află formația din Anglia și să îl aducă pe Caylan Vickers pentru numai câteva milioane de euro.
Real Madrid, interesată de Caylan Vickers, de la Reading
Caylan Vickers este de interes și pentru mai multe formații din Anglia, puternice, printre care și Arsenal, iar în cursă, poate fără prea multe șanse de reușită, s-ar mai afla și Norwich. În acest sezon, tânărul mijlocaș a bifat 19 meciuri pentru Reading, reușind patru goluri și patru pase decisive.
Format de Reading, Vickers a făcut pasul la profesioniști chiar în vara trecută, de la Reading U18. Pe lângă postul de mijlocaș central de creație, englezul poate ocupa ambele poziții din benzi, ca atacant stânga și atacant dreapta.
Khvicha Kvaratskhelia, lovitura pe care o poate da Real Madrid în iarnă
Fotbalistul echipei Napoli, Khvicha Kvaratskhelia (22 de ani), cotat la 85 de milioane de euro conform site-urilor de specialitate, internațional georgian, mai are contract cu echipa din primul eșalon al Italiei până la finele sezonului 2026-2027.
Cumpărat de napoletani doar cu 13.3 milioane de euro în vara lui 2022, Khvicha Kvaratskhelia a ajuns repede idolul fanilor clubului prin evoluțiile sale consistente de-a lungul timpului. În cel mai recent interviu, georgianul a subliniat faptul că Real Madrid era echipa sa preferată când era mic, doar că nu se gândește la un transfer la gruparea "blanco".
Kvaratskhelia a precizat că este sută la sută dedicat pe ce are de făcut la Napoli și încearcă să dea tot ce poate pentru a ajuta clubul în actuala stagiune.
”Real Madrid era echipa mea preferată în copilărie. Dar acum sunt 100% focusat pe Napoli. Dau tot ce am mai bun să ajut echipa. Îmi plac multe cluburi, dar nu mă gândesc la viitor. Gândurile mele sunt doar la Napoli și mă simt foarte fericit aici”, a spus Khvicha Kvaratskhelia.
Fotbalistul a fost legitimat de-a lungul carierei sale fotbalistice la echipe precum Dinamo Tbilisi, Rustavi, Lokomotiv Moscova, Rubin Kazan, Dinamo Batumi și Napoli.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News