Scandal in La Liga cu Sevilla in prim-plan! Adversara CFR-ului a fost implicata intr-un meci cu mai multe decizii controversate: "Asta e fotbalul pe care il dorim?"
Sevilla s-a impus cu 2-0 in fata celor de la Mallorca, in runda 18 din La Liga.
Meciul Sevillei a fost foarte controversat si VAR a intervenit de mai multe ori. De fiecare data deciziile au fost luate in favoarea Sevillei.
Adversara CFR-ului din Europa League a deschis scorul in minutul 20 prin Diego Carlos. Cei de la Mallorca au acuzat un fault in atac, dupa ce Carlos l-a lovit cu palma in figura pe Baba, insa VAR a intervenit si a considerat faza regulamentara.
La finalul primei reprize, Mallorca reusea sa marcheze prin Ante Budimir, insa reusita a fost anulata pentru o pozitie de offside.
Repriza secunda a inceput in aceeasi nota si Sevilla a majorat diferenta in minutul 62, prin Banega. Argentinianul a transformat un penalty, dupa ce arbitrul a intors jocul cu un minut in urma pentru a sanctiona un fault facut de Baba asupra lui Jordan.
Reactii dure ale jucatorilor si ale conducerii
La finalul partidei, atat jucatorii cat si presedintele celor de la Mallorca s-au declarat nemultumiti de arbitraj:
"Am facut un meci bun, dar nu a depins de noi sa obtinem un rezultat bun. Arbitrul a fost depasit de joc, ne-a dezavantajat clar. Mallorca trebuie respectata", a spus Dani Rodriguez, mijlocasul Mallorcai.
"Asta este fotbalul pe care il dorim? Vorbim despre penalty-uri nedate, despre jocuri de culise, nu despre meciuri?", a spus presedintele celor de la Mallorca.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News