Scandal uriaș în Spania după Real Madrid - Almeria: „Cineva a decis azi că nu putem câștiga pe Bernabeu!” / „Ne-au furat”
Real Madrid a jucat pe teren propriu cu Almeria în etapa cu numărul 21 din LaLiga, scor 3-2.
Madrilenii s-au văzut conduși încă din primul minut de joc, după golul rapid marcat de Ramazani. Almeria a mai marcat o dată, prin Gonzalez, care l-a învins pe Kepa cu o execuție spectaculoasă, în forță, de la mare distanță, iar ultima clasată din LaLiga a intrat cu avantaj la pauză.
Realul a reintrat în joc în minutul 57, după ce Bellingham a înscris dintr-un penalty controversat, obținut de madrileni cu ajutorul VAR, după ce Rudiger comisese fault în atac. Vinicius a egalat în minutul 67, cu o nouă reușită controversată, după ce a trimis balonul cu brațul în poartă, însă golul a fost validat cu ajutorul VAR.
Dani Carvajal i-a adus victoria lui Real Madrid în al nouălea minut de prelungiri din cele 11 date de arbitrul Maeso.
Antrenorul și jucătorii Almeriei, revoltați după meciul cu Real Madrid
Jucătorii Almeriei au răbufnit la finalul meciului, arătându-se indignați de deciziile de arbitraj.
„Am făcut un meci mare, am trecut în avantaj... și cineva a decis că nu putem câștiga astăzi pe Bernabeu și că meciul nu se putea termina așa”, a spus Marc Pubill la finalul meciului conform sport.es.
Edgar a spus: „Este fault clar al lui Rudiger, golul lui Vinicius este henț și toate deciziile pentru ei. Rudiger a împins din spate, dacă astfel de contacte nu sunt fault... trebuie să le analizați voi, însă senzația mea din teren e de neputință”.
Melero a fost cel mai dur în declarații și a transmis clar: „Astăzi ne-au furat. În fotbalul spaniol ne aflăm la ani lumină și asta mă irită, ce s-a întâmplat astăzi depășește orice limită”.
„Ați văzut meciul, opinia mea nu ajută cu nimic. Apoi ne sancționează. Toată lumea vede meciul ăsta și pentru mine nu e prima dată când mi se întâmplă asta aici, ce vreți să mai zic. Nu am cuvinte pentru a rezuma ce s-a întâmplat astăzi”, a spus și antrenorul Gaizka Garitano.
HERNANDEZ MAESO fue a REVISAR EL VAR y DIO ESTO COMO GOL. REVISÓ la jugada en el MONITOR y DIO ESTO COMO GOL.
Es ESCANDALOSO. El atraco del Madrid al Almeria (EL COLISTA) en el Bernabeu es de época.https://t.co/d3HI5NB0R4
— Martín (@MartinMinan_) January 21, 2024
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News