Se adâncește criza la FC Barcelona! După eliminarea din Cupa Spaniei, încă un titular ar putea rata întreg sezonul
FC Barcelona s-a oprit în sferturile de finală ale Cupei Spaniei, după ce a fost învinsă de Athletic Bilbao, cu scorul de 4-2, după prelungiri.
Inaki Williams, revenit în Spania după eliminarea Ghanei de la Cupa Africii pe Naţiuni, şi fratele său, Nico Williams. au fost cei care au marcat golurile care au adus victoria bascilor, în minutele 105+2, respectiv 120+1.
La finalul timpului regulamentar de joc, cele două echipe s-au aflat la egalitate, scor 2-2. Gazdele au deschis rapid scorul, după doar 36 de secunde de joc, prin Guruzeta, însă FC Barcelona a întors rezultatul până la finalul primei reprize, prin Robert Lewandowski (26) şi Lamine Yamal (32). Athletic Bilbao a restabilit egalitatea imediat după pauză, prin Oihan Sanchet (49).
Alejandro Balde, out pentru restul sezonului?
În minutul 23, Alejandro Balde a suferit o accidentare în urma unui sprint și a fost scos cu dificultate de pe teren, ieșind plângând, la propriu.
În urma investigațiilor medicale, presa din Spania anunță că jucătorul a suferit o leziune serioasă la tendonul bicepsului femural de la piciorul drept și ar putea lipsi pentru restul sezonului.
În aceste condiții, Xavi se confruntă cu serioase probleme de lot, mai ales pe partea stângă, unde lipsește Marcos Alonso, iar Joao Cancelo își revine după o accidentare. În aceste condiții, tehnicianul catalan l-a folosit pe tânărul Hector Fort pentru a-l înlocui pe Alejandro Balde.
- 28 de meciuri a jucat Alexandro Balde, în acest sezon, pentru FC Barcelona
- 50 milioane de euro este cota jucătorului de 20 de ani, potrivit Transfermarkt
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News