Sergio Ramos și-a ales următoarea echipă: "E înnebunit să vină!". Probleme apărute

Sergio Ramos și-a ales următoarea echipă: E înnebunit să vină! . Probleme apărute Spania

Sergio Ramos (37 de ani) și-a încheiat contractul cu Paris Saint-Germain și este liber de contract în prezent.

Experimentatul stoper spaniol ar avea acum două oferte din Arabia Saudită, însă dorința lui Ramos ar fi să revină la Sevilla, clubul la care a crescut și de la care a plecat în 2005 la Real Madrid.

Sergio Ramos vrea să revină la Sevilla

"Ramos e înnebunit să meargă la Sevilla", susține El Larguero, citat de jurnaliștii de la As.

Totuși, există două impedimente. Primul are legătură cu salariul lui Ramos, care ar deveni printre cei mai bine plătiți jucători din lotul formației andaluze, alături de Ivan Rakitic. Al doilea este reprezentat de relația proastă pe care fundașul o are cu fanii celor de la Sevilla.

"Să nu uităm că mai multe sectoare din stadionul celor de la Sevilla au fost închise ca urmare a insultelor fanilor la adresa lui Ramos", scriu cei de la As, care susțin că majoritatea fanilor nu ar fi de acord cu o revenire a fundașului pe Estadio Ramon Sanchez Pizjuan.

Deși a crescut la Sevilla și a și jucat un sezon la prima echipă a andaluzilor, Sergio Ramos nu a rămas în inimile fanilor din cauza "despărțirii abrupte" și a transferului la Real Madrid, în 2005.

"Ramos este convins că vrea să meargă la Sevilla, clubul are îndoieli, iar fanii sunt neîncrezători. Părțile nu se grăbesc, iar telenovela pare că va mai dura", au concluzionat cei de la As.

  • 45 de meciuri a jucat Ramos la PSG în sezonul trecut, reușind să marcheze 4 goluri și să ofere un assist
  • 37 de ani a împlinit Sergio Ramos în luna martie a acestui an
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!