”Los Blancos” au pierdut El Clasico, pe Santiago Bernabeu, scor 0-4, partidă în care jucătorii Barcelonei au făcut spectacol. Ulterior, Vinicius Junior a fost marele pierzător la gala de decernare a Balonului de Aur, chiar dacă fusese anunțat drept câștigătorul celui mai prestigios trofeu individual.
Florentino Perez a început negocierile cu Xavi Alonso
Madrilenii au avut totuși motive să fie prezenți la Paris. Real Madrid a fost desemnată cea mai bună echipă din lume, Carlo Ancelotti a fost numit cel mai bun antrenor, iar Kylian Mbappe a împărțit cu Harry Kane titlul de cel mai bun atacant.
Cu toate astea, dezamăgiți că lui Vinicius ”i-a fost furat” Balonul de Aur, care a ajuns la Rodri, starul celor de la Manchester City, la ordinul lui Florentino Perez, cei de la Real Madrid nu au mai făcut deplasarea la Paris.
Între timp, presa iberică scrie că se pregătesc schimbări drastice la gruparea de pe ”Santiago Bernabeu”. Mai exact, Florentino Perez pregătește terenul pentru înlocuirea lui Carlo Ancelotti. Furios după eșecul din derby-ul cu rivala Barcelona, Florentino Perez consideră că antrenorul italian a gestionat complet greșit acest sezon și vrea un suflu proaspăt pe banca tehnică.
Preferatul lui Perez este Xabi Alonso, antrenorul lui Bayer Leverkusen, care a avut un sezon de vis cu gruparea din Bundesliga, care a câștigat titlul și Cupa Germaniei.
Performanțele obținute de antrenorul spaniol l-au adus pe Xabi Alonso în atenția madrilenilor și, conform Sport.es, Florentino Perez ar fi început negocierile cu tehnicianul. Legendarul președinte al lui Real Madrid își dorește ca Xabi Alonso să ajungă pe banca echipei din vară.