Starul de 130.000.000€ pe care-l vrea Real Madrid: când s-ar face transferul

Starul de 130.000.000€ pe care-l vrea Real Madrid: când s-ar face transferul Spania

Gruparea ”blanco” se află pe a doua poziție în La Liga.

Echipa pregătită de Carlo Ancelotti a înregistrat până în clipa de față două victorii și două rezultate de egalitate, după două etape disputate în primul eșalon al Spaniei. Real Madrid a consemnat, așadar, opt puncte și se află la patru lungimi în spatele liderului FC Barcelona.

Starul de 130.000.000€ pe care-l vrea Real Madrid: când s-ar face transferul

În ediția de miercuri, 4 septembrie, a revistei iberice AS, a apărut informația conform căreia ”Real Madrid îl vrea pe mijlocașul spaniol”, chiar pe prima pagină, făcând referire la starul celor de la Manchester City, Rodri.

Spaniolul este cotat la 130 de milioane de euro de site-urile de specialitate și se află la echipa ”cetățenilor” din iulie 2019. Până în iunie 2027 mai are contract Rodri cu formația dirijată de Pep Guardiola.

”Achiziția jucătorului e una dintre priorități pentru următorul sezon”, scrie Fichajes.

Rămâne, astfel, de văzut dacă într-adevăr Rodri va ajunge la Real Madrid. Închizătorul are calitățile necesare pentru a consolida compartimentul median de la gruparea ”blanco”.

Cifrele lui Rodri

Produs de CF Rayo Majadohonda, Atletico Madrid, dar și de Villarreal CF, Rodri a fost legitimat de-a lungul carierei sale fotbalistice la nivel de seniori la Villarreal, Atletico Madrid și Manchester City, care l-a cumpărat în 2019 pentru 70 de milioane de euro.

  • Manchester City: 257 meciuri jucate, 26 goluri înscrise, 30 pase decisive
  • Villarreal: 84 meciuri jucate, 2 goluri înscrise, 6 pase decisive
  • Atletico Madrid: 47 meciuri jucate, 3 goluri înscrise, 1 pasă decisivă
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!