Thibaut Courtois revine în poartă după 9 luni de pauză! Cine va apăra la returul cu Bayern
Portarul belgian Thibaut Courtois, care a lipsit nouă luni din cauza unei accidentări, va reveni sâmbătă între buturile echipei de fotbal Real Madrid, la meciul de campionat cu Cadiz, după două intervenţii chirurgicale, a confirmat, vineri, antrenorul Carlo Ancelotti, citat de AFP.
Thibaut Courtois revine după accidentare
''Da, Thibaut se simte bine. El va juca mâine (sâmbătă) după o lungă perioadă de absenţă. (...) Are poftă de joc. Suntem încântaţi de revenirea sa'', a declarat Ancelotti despre portarul său titular, care a suferit o ruptură a ligamentelor încrucişate de la genunchiul stâng la începutul lunii august, înainte de debutul campionatului.
Courtois va juca astfel primul său meci din acest campionat, sâmbătă (17:15), cu Cadiz, pe ''Santiago Bernabeu'', într-un moment în care madrilenii, care au un avans de 11 puncte faţă de rivala FC Barcelona, ar putea deveni campioni din punct de vedere matematic în cazul în care echipa blaugrana va pierde sau va face egal în derby-ul catalan cu Girona (19:30).
În drumul său de revenire în poarta Realului, internaţionalul belgian de 31 de ani a fost oprit de o ruptură a meniscului intern de la celălalt genunchi, fiind supus unei noi operaţii într-o perioadă de şapte luni.
Lunin apără la returul cu Bayern
Courtois, care a reluat antrenamentele cu echipa de mai multe săptămâni, a fost inclus în lotul madrilen pentru meciul cu Bayern Munchen, din prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor (2-2).
Întrebat de posibilitatea titularizării lui Courtois în cazul calificării în finala Champions League, Carlo Ancelotti s-a eschivat: ''Finala la care ne gândim este cea de miercuri, cu Bayern, în care va juca Lunin, iar apoi vom vedea''.
Thibaut Courtois a fost în vara anului 2022 marele artizan al celui de-al 14-lea trofeul al Ligii Campionilor câştigat de Real Madrid, afirmându-se ca unul dintre cei mai mari portari ai lumii.
Agerpres
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News