Transfer ciudat încercat de Barcelona, după ce l-a cedat pe Coutinho la Aston Villa
Barcelona încearcă un transfer neașteptat pentru perioada de mercato din iarnă.
După ce au scăpat de Philippe Coutinho, cedat sub formă de împrumut la Aston Villa, catalanii vor să-i aducă acestuia un înlocuitor. Tot un brazilian. Este vorba despre Oscar (30 de ani), fostul star al celor de la Chelsea, care joacă de cinci ani în China!
Oscar joacă de cinci ani în China și este dorit de Barcelona
La începutul anului 2017, sud-americanul, unul dintre cei mai promițători jucători ai formației de pe Stamford Bridge, alegea să se transfere în China, la Shanghai Port. Și Chelsea a încasat o sumă impresionantă în schimbul său, de 60 de milioane de euro.
Acum, Oscar ar putea reveni în Europa. Barcelona este interesată de serviciile sale, doar că perioada dificilă prin care trece clubul din punct de vedere financiar ar putea complica discuțiile dintre cele două părți, notează TNT Sports Brasil.
EXCLUSIVO! Segundo apuração do nosso @marcelobechler, o Barcelona procurou o meia Oscar, atualmente no Shanghai SIPG, da China! O contato foi feito no início do ano, mas a dificuldade financeira do time espanhol dificulta a negociação. ????❌ E aí, acha que seria uma boa? ???? pic.twitter.com/ngKrg4QgHd
— TNT Sports Brasil (@TNTSportsBR) January 10, 2022
Este bine cunoscut faptul că Oscar este cel mai bine plătit jucător de fotbal din China și unul dintre cei mai bine plătiți din lume, cu un salariu săptămânal de 450.000 de euro.
Oscar mai are contract cu chinezii de la Shanghai Port până în 2024, iar în prezent este evaluat la 18 milioane de euro de site-urile de specialitate.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News