Oaspeţii au deschis rapid scorul, prin căpitanul Sergio Gonzalez, în urma unei lovituri de colţ (4), iar apoi au reuşit să-şi păstreze acest avantaj minim, deşi Barcelona a dominat cu autoritate jocul (80% posesie) şi a avut numeroase ocazii de gol, pe care nu a reuşit însă să le fructifice.
În ciuda acestui eşec, FC Barcelona a rămas pe prima poziţie a clasamentului, dar a fost egalată la puncte de Atletico Madrid, învingătoare pe teren propriu în duelul cu Getafe (1-0).
Antonio Rudiger a reacționat după eșecul Barcelonei
Fundașul de la Real Madrid a aflat de înrângerea rivalilor din campionat în timp ce se afla în cadrul unui eveniment. Starul galacticilor a fost filmat în timp ce a izbucnit în râs, amuzându-se de rezultatul catalanilor, iar clipul s-a viralizat rapid pe rețelele sociale.
Florentino Perez ar fi ordonat transferul lui Andrei Rațiu
Perez le-ar fi ordonat celor din departamentul de management sportiv al lui Real Madrid să o contacteze pe Rayo Vallecano și să se intereseze de un eventual transfer al lui Andrei Rațiu, totul cu acordul italianului Carlo Ancelotti.
”În ciuda interesului arătat de mai multe cluburi, Real Madrid pare a fi echipa cea mai interesată de fundașul lateral al lui Rayo Vallecano. Florentino Perez le-a ordonat celor din departamentul de management sportiv să contacteze clubul din Vallecas și să exploreze posibilitatea unui transfer.
Antrenorul lui Real Madrid, Carlo Ancelotti, a aprobat operațiunea, având încredere că Rațiu va fi un jucător valoros pentru echipă.
Real Madrid caută să își întărească defensiva, iar Rațiu, un jucător cu un potențial uriaș, ar putea fi o opțiune ideală de a aduce prospețime și competitivitate pe poziția de fundaș dreapta.
Adaptarea sa rapidă la cerințele mari din La Liga, alături de abilitatea sa de a se alătura atacului, îl fac o opțiune atractivă pentru viitorul apropiat pentru echipa merengue”, au scris spaniolii.