Varianta SOC in Spania: Barca isi schimba antrenorul in 2017! Pe cine vrea conducerea in locul lui Luis Enrique!
Actualul antrenor al Barcelonei a refuzat negocierile pentru un nou contract.
Cotidianul AS din Spania scrie azi despre o varianta surpriza pentru banca Barcei din sezonul 2017/2018. Luis Enrique a refuzat negocierile pentru un contract nou si a cerut timp de gandire pana in primavara viitoare. Pana atunci, sefii isi fac planuri pentru eventualitatea in care Enrique nu va dori sa mai conduca Barca de pe banca. Din sezonul 2017/2018, Barca ar urma sa fie antrenata de Juan Carlos Unzué, actualul secund al lui Luis Enrique.
AS scrie ca Luis Enrique nu este convins ca actualul proiect al Barcelonei poate continua la nivel inalt, iar din acest motiv nu ar mai dori sa antreneze echipa. Cu tote astea, conducerea catalanilor ar urma sa-i propuna lui Enrique un post de manager in conducerea clubului, varianta agreata de cel poreclit "Lucho".
Unzué este vazut ca inlocuitorul perfect, la fel ca perioada in care echipa a fost preluata de Tito Vilanova dupa plecarea lui Guardiola. Din pacate pentru catalani, Vilanova a facut cancer si nu a mai putut continua pe banca Barcei. Tito a murit in cele din urma la un an dupa ce a renuntat la antrenorat.
Unzué este fost portar si antrenor cu portarii la Barcelona, iar acum secundul lui Luis Enrique. Numancia este singura echipa pe care a antrenat-o, echipa cu care a obtinut un loc 10 in liga a doua.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News