Vin banii la Barcelona! Xavi nu-l mai vrea, iar Tottenham e gata să-l cumpere

Vin banii la Barcelona! Xavi nu-l mai vrea, iar Tottenham e gata să-l cumpere Spania

Este bine cunoscut faptul că Barcelona trece printr-o perioadă delicată din punct de vedere financiar.

Clubul catalan ia în calcul să vândă câțiva jucători în următoarea perioadă de mercato, pentru a face rost de bani. Printre ei se numără și Raphinha, transferat anul trecut de la Leeds United.

Tottenham vrea să-l transfere definitiv pe Lenglet

Totuși, Barcelona ar putea primi o sumă de bani pentru un jucător care nu mai intră în planurile lui Xavi. 

Clement Lenglet (27 de ani) a fost împrumutat anul trecut de clubul de pe Camp Nou la Tottenham, iar evoluțiile sale din Premier League i-au convins pe londonezi.

Barcelona a plătit aproximativ 36 de milioane de euro pentru a-l transfera pe Lenglet în 2018 de la Sevilla, iar în prezent fundașul este evaluat la o sumă cuprinsă între 15 și 20 de milioane de euro, notează Fichajes.

În acest sezon, Lenglet a evoluat în 33 de partide pentru Tottenham, în toate competițiile, reușind să marcheze un gol. 

Francezul a mai evoluat în cariera sa pentru Nancy, de unde a plecat în La Liga pentru 5,4 milioane de euro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!