VIDEO Xavi a avut parte de o primire neașteptată la Madrid, înainte de El Clasico

Xavi a avut parte de o primire neașteptată la Madrid, înainte de El Clasico Spania

Real Madrid și FC Barcelona se întâlnesc în etapa a 32-a din La Liga, partida urmând să aibă loc duminică (21 aprilie), de la ora 22:00.

Înaintea confruntării de pe Santiago Bernabeu, Real Madrid are un avantaj de opt puncte în fața catalanilor, iar o victorie a galacticilor ar pune capăt luptei pentru titlu. 

În cazul în care FC Barcelona va reuși să câștige se va apropia la cinci puncte de marea rivală și poate spera din nou la titlu, chiar dacă șansele vor fi, în continuare, destul de reduse.

A trecut un an de la ultima victorie a celor de la FC Barcelona în fața lui Real Madrid într-un meci oficial. Se întâmpla pe 19 martie, în La Liga, iar catalanii au câștigat atunci cu 2-1 pe teren propriu. De atunci, galacticii au câștigat categoric toate meciurile împotriva marii rivale, în Copa del Rey și La Liga.

Xavi, aclamat la Madrid

Peste 200 de fani i-au așteptat pe catalani la hotelul de la Madrid, iar tehnicianul s-a aflat în centrul atenției. 

"Xavi, rămâi!" s-a auzit strigându-se din partea suporterilor, făcându-se referire la anunțul antrenorului, de la începutul anului. 

Xavi, care mai are contract până în 2025, a transmis ferm că nu va mai continua din vară. Legenda Barcelonei a spus că este cea mai bună decizie pentru club, iar formația catalană are câteva luni la dispoziție pentru a găsi un nou antrenor.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!