FOTO ȘI VIDEO „Chiar ați pus o fată care dă cu mătura de 8 martie?” Clubul lui Pașcanu a aprins internetul cu un clip de Ziua Femeii
Sporting Gijón, clubul la care este legitimat și românul Alex Pașcanu, a născut controverse cu un clip publicat de Ziua Femeii.
„Un simbol care ne unește generație după generație”, au scris cei de la Gijón deasupra clipului aniversar de 8 martie. Videoclipul a strâns circa 8 milioane de vizualizări și a fost îndelung „disecat” pe rețelele de socializare.
Clipul postat de Sporting Gijón de Ziua Femeii a născut controverse
Clipul începe cu o tânără, îmbrăcată într-un trening cu însemnele clubului, care curăță cu peria unei mături liniile de pe gazonul arenei El Molinón, casa lui Sporting Gijón. Apoi, fata se ridică și trasează liniile de joc ale terenului cu ajutorul unei roabe.
În plan general, se observă cum tânăra pictează la centrul terenului simbolul femeii. Producția celor de la Sporting Gijón a primit numeroase critici în Spania. Deși clipul și-a dorit să genereze un mesaj pozitiv, nu toată lumea a fost de acord, pe motiv că ar întări stereotipurile de gen.
„Multe persoane au criticat secvența de început, în care tânăra stă în genunchi și curăță terenul de joc”, notează publicația Infobae. „O parte dintre cei care au văzut clipul spun că acesta perpetuează o imagine tradiționalistă despre sarcinile femeilor, chiar în ziua menită să evidențieze egalitatea și lupta împotriva discriminării”, mai notează sursa citată.
???? Un símbolo que nos une generación tras generación.#8M#RealSporting pic.twitter.com/7xA3mLsJtb
— Real Sporting (@RealSporting) March 8, 2024
„Chiar ați pus o fată care dă cu mătura de 8 martie?”
„Spuneți-mi că Sporting Gijón nu a postat un clip cu o femeie care spală pe jos ca să felicite femeile de 8 martie!”, a scris un utilizator de Twitter. „Chiar ați pus o fată care dă cu mătura de 8 martie?”, a comentat altcineva.
Sporting Gijón, club înființat în 1905, este momentan în Segunda División, unde se bate pentru promovare. Formația din Asturia e pe locul 5, de play-off, și speră să revină în La Liga după ce a retrogradat în 2017.
Românul Alex Pașcanu, care este împrumutat la Gijón de la Ponferradina, e om de bază la echipă. Apărătorul are 21 de apariții în acest sezon, în care a marcat o dată și a oferit o pasă decisivă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News