„E o rușine! Ne preocupă VAR-ul, în special cu Barca!” Scandal în Spania! Ramos i-a scris președintelui Federației după un gol al lui Suarez
După apariția conversațiilor dintre Gerard Pique și Luis Rubiales, președintele Federației, presa din Spania a publicat noi mesaje, de această dată cu Sergio Ramos.
Nu doar Gerard Pique a ținut în permanență legătura în ultimii ani cu Luis Rubiales, ci și Sergio Ramos. El Confidencial a publicat o serie de mesaje dintre președintele Federației din Spania și fostul fundaș al lui Real Madrid, iar dezvăluirile au declanșat un real scandal.
Prima conversație dezvăluită a fost cu subiectul Balonul de Aur, Ramos cerându-i lui Rubiales să facă tot posibilul pentru a primi această distincție. În conversațiile publicate de El Confidencial vineri, fundașul i-a scris șefului Federaței pentru a se plânge de faptul că Barcelona este favorizată de VAR.
„E o rușine! Ne preocupă VAR-ul, în special cu Barca!” Mesajele trimise de Sergio Ramos președintelui Federației din Spania
Conversația publicată datează din 20 ianuarie 2019, după un meci câștigat de Barcelona cu Leganes, 3-1, în etapa 20 din La Liga. Golul al doilea al catalanilor, marcat de Luis Suarez, a stârnit polemici, după ce unele voci au acuzat că ar fi trebuit să se acorde fault în atac, însă reușita i-a fost validată.
După meci, Ramos i-a scris lui Luis Rubiales pentru a se plânge de acest aspect.
„Rubi, ce se întâmplă? Un lucru, începe să ne preocupe deja grav tema VAR, în special cu Barca. E o rușine și o nesimțire ce fac arbitrii. Ai văzut azi faultul lui Suarez la portar la golul de 2-1...? E de tot râsul. Te îmbrățișez”, a fost mesajul lui Ramos.
Președintele Federației i-a răspuns la câteva ore distanță, pe un ton protocolar, nedorind să îi alimenteze frustrarea fundașului.
„Bună, Sergio. Ești căpitanul naționalei, ai sute de meciuri în spate și înțelegi mai bine decât nimeni că există opinii diferite legate de un subiect. Deja știi că nu intru în astfel de lucruri. Lucrăm zilnic astfel încât arbitrajul să se îmbunătățească. Ar trebui cu toții să încercăm să îmbunătățim fotbalul. Te îmbrățișez. Ne vedem curând”, i-a răspuns Rubiales.
„Din punct de vedere politic e foarte corect, te felicit. Așteptam o opinie personală legată de meciui Barcei de ieri care e un scandal și e clar că se face totul pentru ca ei să câștige titlul. Înțeleg poziția. Te îmbrățișez”, i-a replicat Ramos.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News