„Nici n-am putut să dorm!” Xavi, sincer despre momentul în care l-a 'dat la o parte' pe Pique de la FC Barcelona

„Nici n-am putut să dorm!” Xavi, sincer despre momentul în care l-a dat la o parte pe Pique de la FC Barcelona Spania

Gerard Pique (36 ani) și-a anunțat retragerea din fotbalul profesionist în toamna lui 2022. 

Fostul fundaș a luat lumea fotbalului prin surprindere cu anunțul că se retrage. Pique nu a fost folosit de Xavi Hernandez în prima parte a sezonului atât de mult pe cât se aștepta, astfel că a decis să se retragă și elibereze astfel clubul de un salariu important. 

Antrenorul campioanei Spaniei a acordat un interviu odată încheiat sezonul și a vorbit despre momentul retragerii lui Gerard Pique, dar și despre plecarea lui Jordi Alba de la echipă, dezvăluind cât de dificil i-a fost să ia aceste decizii. 

Xavi Hernandez: „A trebuit să îi zic să se dea la o parte!” 

În interviu, Xavi a făcut o paralelă și cu momentul trăit de el când încă era jucător și îl avea antrenor pe Luis Enrique. 

„Când trebuie să iei decizii care nu corespund cu ceea ce își dorește jucătorul începe să fie dificil. Lui Pique a trebuit să îi spun să facă un pas într-o parte, că va juca mai puțin. Nici nu am putut să dorm, pentru că ne-am bucurat de multe lucruri împreună. 

Cu Jordi Alba ai senzația că îl dezamăgești ca prieten, însă trebuie să prioritizezi echipa. Mi s-a întâmplat și mie asta cu Luis Enrique, nu înțelegi, ai senzația că trebuie să joci titular după atâția ani. Jordi s-a înfuriat și e de înțeles. Însă apoi a existat o discuție de grup și ne-a spus că este implicat 100%. Așa a fost, ca în cazul lui Pique. Au știut să plece la momentul potrivit”, a declarat Xavi citat de sport.es

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!