Marele campion și-a anunțat azi retragerea! ”A fost o călătorie unică și intensă”
Are cele mai multe victorii din istorie în Cupa Mondială.
Austriacul Gregor Schlierenzauer, săritor cu schiurile care deține numeroase recorduri în acest sport de iarnă, și-a anunțat retragerea la vârsta de 31 de ani. ”Decizia nu a fost ușor de luat, dar mi s-a părut cea mai corectă în acest moment. A fost o călătorie unică și intensă, care mi-a permis să depășesc frontierele, dar și să-mi văd limitele”, a scris astăzi marele campion pe blogul său.
Recorduri uluitoare încă de la 16 ani
Primul succes la Cupa Mondială l-a obținut în 2006, când avea doar 16 ani. A ajuns la un număr record de 53 de victorii în această competiție, la care a adăugat un titlu olimpic și zece titluri mondiale (atât la sărituri cu schiurile, cât și la zbor cu schiurile). Deja din 2015 Schlierenzauer recunoscuse că se afla spre sfârșitul carierei și luase o pauză. Au apărut și accidentările, a încercat apoi o revenire și a concurat până la începutul acestui an. Nu a mai revenit însă niciodată în top.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News