GALERIE FOTO ”A dat orice calcul peste cap”. Ce spune omul care a urmărit ”pe viu” performanța uriașă a lui David Popovici
David Popovici (17 ani) a devenit campion european la Roma, după ce a câștigat cursa de 100 de metri liber cu un timp record, de 46,86 secunde! Înotătorul a impresionat presa internațională cu performanța sa.
Răzvan Florea (41 de ani), fostul înotător, medaliat la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, a fost prezent la Foro Italico din Roma și a urmărit ”pe viu” performanța uriașă a lui David Popovici, alături de mulți alți români prezenți la finala Campionatului European de Natație pentru a-l susține pe cel poreclit ”Fenomenul”.
Răzvan Florea a urmărit ”pe viu” performanța urială a lui David Popovici
”Eu sunt la Roma, fac pare din echipa României. Suntem extrem de fericiți ca am luat parte la mega performanța lui David. El chiar merită. Ne-a arătat mereu performanțe. Cum a zis și el, a venit momentul. Cred că toată lumea aștepta acest record mondial. S-a făcut la Foro Italico, unde se stabilise și în 2009. A fost o cursă formidabilă. David a făcut încă o dată față cu brio. Ne-a adus o bucurie.
Nu cred că David Popovic a putut bate un record la antrenamente. Într-o competiție majoră poți arăta un rezultat pe măsură. E ceva extraordinar. David de când a venit la Roma a fost setat pe o performanță extraordinară. Prin ce a arătat dimineață, a demonstrat deja o formă bună.
E colosal. E primul sportiv care a înotat de două ori sub 47 de secunde. David are deja doi timpi. Noi trebuie să-l sprijinim pe David. Probabil că se gândește acum la 45 de secunde. Nu știm ce ne rezervă viitorul. Ne-a arătat mereu că barierele lui sunt departe. Se poate gândi în anii următori să ajungă mai bun.
Statisticile arată o vârstă optimă. E încă tânăr. Mai are 4-5 ani. Dacă ne raportăm la era de acum 20 de ani, vârsta optimă era de 24-25 de ani. Acum poate a mai scăzut cu un an, doi. David Popovici are 17 ani, a dat orice calcul peste cap.
David este deja în al doilea an de concursuri majore și odată cu aceste concursuri a prins experiență. Automat lucrurile se schimbă. Stăpânește mai bine emoțiile. Sunt lucruri pe care le poți câștiga într-un an, doi”, a declarat Răzvan Florea, la Digi Sport.
David Popovici, campion european și record mondial
David Popovici a făcut o cursă fenomenală în finala de la 100 m liber de la Roma și a luat aur cu timpul de 46,86 - nou record mondial - prin care a corectat vârful stabilit de brazilianul Filho (46,91), la CM de la Roma, în 2009.
Elevul lui Adrian Rădulescu a întors al doilea după 50 de metri, în urma francezului Grouset, însă a avut o a doua lungime de bazin formidabilă. A tras tare și a trecut pe primul loc, apoi s-a distanțat uluitor pe ultimii 25 de metri!
Dublul campion mondial a oferit și prima reacție după evoluția de la Roma, evidențiind faptul că se simte foarte bine.
„Credeam că e posibil și e cel mai bun loc în care aș fi putut să fac asta Aici s-a bătut recordul și în 2009. Sunt bucuros că am reușit asta! Acum mă grăbesc pentru premiere, dar o să revin și vom discuta despre tot.”, au fost cuvintele lui David Popovici, potrivit GSP.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News