Argint pentru România la Jocurile Europene! Cătălin Chirilă, pe locul al doilea la canoe simplu 500 de metri
Sportivul român Cătălin Chirilă a cucerit medalia de argint în proba de canoe simplu pe 500 metri, sâmbătă, la Jocurile Europene de la Cracovia - Malopolska (Polonia).
Chirilă, medaliat european cu bronz şi mondial cu argint în această probă în 2022, a fost cronometrat cu timpul de 1 min 46 sec 340/1000. Aurul a fost cucerit de cehul Martin Fuksa, în 1 min 45 sec 462/1000, iar bronzul a revenit moldoveanului Serghei Tarnovschi, în 1 min 46 sec 460/1000.
Proba de canoe simplu pe 1.000 metri, în care Chirilă este campion mondial şi european, nu figurează în cadrul Jocurilor Europene.
Chirilă are o medalie de aur la Jocurile Europene, câştigată alături de Victor Mihalachi în proba de canoe dublu pe 1.000 metri, în 2019, la Minsk.
Pentru România aceasta a fost a patra medalie la Jocurile Europene din Polonia, două de argint şi două de bronz, după ce atleta Bianca Ghelber a luat argint la aruncarea ciocanului, atleta Andrea Miklos a câştigat bronz la 400 m, iar karateka Ştefan Comănescu a luat şi el bronz la cat. 67 kg (kumite).
România participă la Jocurile Europene de la Cracovia Malopolska (21 iunie-2 iulie) cu 150 de sportivi, 74 la feminin, 76 la masculin, la 18 discipline sportive: atletism, badminton, baschet, box, ciclism, judo, kaiac-canoe, karate, rugby, sărituri cu schiurile, sărituri în apă, scrimă, taekwondo, tenis de masă, teqball, tir cu arcul, tir sportiv, triatlon.
AGERPRES
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News