AUR pentru Romania la Europeanul de lupte greco-romane! Alin Alexuc-Ciurariu si-a DISTRUS adversarul in finala
Romanul a castigat la categoria 130 kilograme.
Intr-o proba care a fost dominata timp de 10 ani de Ryza Kayaalp, Alin Alexuc-Ciurariu a reusit sa se impuna, invingandu-l in finala Campionatului European pe georgianul Levan Arabuli, scor 6-1.
Luptatorul roman in varsta de 30 de ani poate obtine biletele la Jocurile Olimpice de la Tokyo in luna martie, cand se vor desfasura 2 turnee de calificare. El a mai fost prezent la JO in doua randuri, iar in 2016 la Rio de Janeiro a pierdut finala pentru bronz.
La Campionatul European de Lupte de la Roma mai intra in concurs 2 reprezentante ale Romaniei: Andreea Beatrice, la categoria 55 kilograme si Alina Vuc, la categoria 50 kilograme.
Ion Dumitru Panainte
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News