VIDEO Avem aur european nu doar la înot, ci și la tenis de masă! Performanța, obținută de Iulian Chiriță la CE de la Belgrad
România a cucerit medaliile de aur și pe echipe, la Under 19 masculin, cu același Iulian Chiriță în echipă, și la Under 15 feminin.
România a obţinut joi primele sale medalii în probele individuale de la Campionatele Europene de tenis de masă pentru cadeţi şi juniori de la Belgrad, aur şi bronz la dublu mixt juniori, după medaliile obţinute în probele pe echipe.
Aur pentru Iulian Chiriță, bronz pentru Darius Movileanu şi Elena Zaharia
În finala probei, Iulian Chiriţă şi germanca Annett Kaufmann au trecut de polonezii Milosz Redzimski/Wiktoria Wrobel cu 3-1 (11-1, 15-13, 6-11, 11-9).
Darius Movileanu şi Elena Zaharia au câştigat bronzul în această probă, după ce au fost întrecuţi în semifinale de Chiriţă şi Kaufmann cu 3-2 (11-13, 11-4, 7-11, 13-11, 11-8).
Mai mulți români sunt calificați în semifinale, avem deja asigurate medalii
Românii şi-au asigurat mai multe medalii şi vor lupta vineri pentru ca ele să fie cât mai strălucitoare.
La simplu junioare, Elena Zaharia va juca în semifinale contra franţuzoaicei Charlotte Lutz, după ce a trecut joi de croata Hana Arapovic în sferturi cu 4-2 (11-8, 9-11, 11-5, 8-11, 11-8, 11-9).
În proba de simplu a juniorilor (U19), Eduard Ionescu şi Darius Movileanu se vor înfrunta într-un din semifinale, astfel România are asigurată o medalie de bronz (învinsul) şi alta de aur sau argint.
În sferturi, Ionescu a trecut de belgianul Adrien Rassenfosse cu 4-2 (3-11, 11-4, 11-9, 12-10, 7-11, 11-8), iar Movileanu l-a învins pe francezul Thibault Poret cu 4-3 (11-3, 11-8, 5-11, 10-12, 7-11, 11-5, 11-2).
Alţi doi români au pierdut în sferturi, Iulian Chiriţă a fost întrecut de polonezul Maciej Kubik cu 4-1, iar Andrei Teodor Istrate a cedat cu 2-4 în faţa italianului Andrea Puppo.
În proba de dublu a juniorilor, Eduard Ionescu şi Darius Movileanu s-au calificat în semifinale după 3-0 (11-7, 11-6, 11-3) cu cehii Simon Belik/Adam Stazler. Românii vor înfrunta în penultimul act francezii Adrien Coton şi Alexis Kouraichi.
În sferturi, Dragoş Bujor şi Andrei Istrate au fost întrecuţi de francezii Hugo Deschamps/Thibault Poret cu 3-0, iar Iulian Chiriţă şi polonezul Milosz Redzimski au fost învinşi cu 3-1 de belgienii Louis Laffineur/Adrien Rassenfosse.
La cadete (U15), în proba de dublu, Bianca Mei-Roşu şi poloneza Natalia Bogdanowicz vor juca în semifinale contra perechii franceze Jade Quynh-Tien Huynh/Elise Pujol. În sferturi, Mei-Roşu şi Bogdanowicz au dispus cu 3-2 (9-11, 11-6, 11-8, 8-11, 11-6) de polonezii Karolina Holda/Zofia Sliwka.
Aur la echipe la U19 băieți și U15 fete, argint la U19 fete
Pe echipe, România a cucerit aurul la U19 masculin (Darius Movileanu, Iulian Chiriţă, Eduard Ionescu, Andrei Istrate, Dragoş Bujor) şi U15 feminin (Alesia Sferlea, Bianca Mei-Roşu, Cristina Sîngeorzan şi Andreea Jifcu) şi argintul la U19 feminin (Elena Zaharia, Ioana Sîngeorzan, Camelia Mitrofan, Evelyn Ungvari şi Andrea Teglas).
Foto și video: Facebook - Federația Română de Tenis de Masă
Agerpres
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News