GALERIE FOTO Aya Nakamura, ținta atacurilor rasiste. Cum a răspuns artista înainte de JO de la Paris

Aya Nakamura, ținta atacurilor rasiste. Cum a răspuns artista înainte de JO de la Paris Sporturi

Tensiune la nivel înalt înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din vară. 

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris s-au declarat "şocaţi" de "atacurile rasiste" lansate de extrema dreapta la adresa artistei Aya Nakamura, care, potrivit L'Express, ar putea cânta melodii ale lui Edith Piaf la deschiderea Jocurilor. 

Aya Nakamura, ținta rasismului. Scandal înainte de Jocurile Olimpice de la Paris 

"Am fost foarte şocaţi de atacurile rasiste care au vizat-o pe Aya Nakamura în ultimele zile. Îi oferim tot sprijinul nostru celei mai ascultate artiste franceze din lume", a declarat pentru AFP Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice de la Paris.

  • Aya Nakamura Tinta Atacurilor Rasiste Cum A Raspuns Artista Inainte De Jo De La Paris 2

Săptămânalul francez L'Express a relatat că vedeta născută în Mali a discutat cu Emmanuel Macron despre posibilitatea de a cânta la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice (26 iulie-11 august).

Nici preşedintele francez, nici cea mai ascultată cântăreaţă franceză din lume nu au confirmat deocamdată acest zvon.

Această ipoteză a stârnit reacţii în Franţa, iar, duminică, în timpul primului mare miting de campanie electorală europeană al partidului de extremă-dreapta Reconquête! al lui Eric Zemmour, la Dôme din Paris, au izbucnit huiduieli când s-a pronunţat numele artistei.

Aya Nakamura: "Poți fi rasist, dar nu și surd!"

Un mic grup de ultra-dreapta, Les Natifs, a postat pe reţelele sale o fotografie cu o pancartă ridicată de mai mulţi dintre membrii săi pe malul Senei. Pe banner se putea citi "Y'a pas moyen Aya, ici c'est Paris, pas le marché de Bamako!" (Nu se poate, Aya, aici e Paris, nu piaţa din Bamako) Y'a pas moyen" se referă la hitul ei "Djadja", care a adunat peste 950 de milioane de vizualizări pe YouTube

Nakamura a răspuns pe reţelele de socializare: "Poţi fi rasist, dar nu şi surd... Asta e ceea ce te doare! Devin subiectul de stat numărul 1 în dezbateri... dar ce vă datorez cu adevărat? Nimic".

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!