FOTO Bernadette Szocs a explicat ce s-a întâmplat în eșecul din sferturile Campionatului Mondial de tenis de masă din Coreea de Sud
Naționala feminină de tenis de masă s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.
Sportivele din echipa de tenis de masă a României au declarat, joi, după ce au fost învinse de Japonia în sferturile de finală ale Campionatului Mondial, că au luptat până la capăt şi că speră ca la Jocurile Olimpice să obţină rezultate bune.
"Am luptat până la capăt, din păcate n-am reuşit să aducem victoria, dar suntem totuşi fericite că ne-am calificat la Jocurile Olimpice, iar acolo sper să facem o figură bună. Ca să câştigăm o medalie olimpică trebuie să batem jucătoarele din Asia, care sunt pe primele locuri din lume, aşa că trebuie să fim unite şi să ne pregătim foarte bine în continuare", a declarat Bernadette Szocs, potrivit FR Tenis de Masă.
Jocul cu Japonia a ambiţionat-o pe Andreea Dragoman, care simte că echipa poate progresa. "Cine a văzut meciul ştie că ne-am luptat de la egal la egal cu ele. Am fost aproape, chiar dacă nu ca scor, dar noi am simţit că puteam mai mult".
Sportivele au avut şi un mesaj pentru susţinători: "Vă mulţumim din toată inima că aţi fost aproape de noi, că ne-aţi susţinut! Chiar dacă aţi fost departe de noi, am simţit căldura de acasă şi sperăm ca data viitoare să vă aducem bucurie cu o medalie".
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News