Cătălin Oprișan, din șa, povestește despre calul Malacara, ce a luat Patagonia de la Chile și i-a dat-o Argentinei. ”Îi omorâseră pe toți. Malacara m-a salvat!”

de Cătălin Oprișan 

Atunci, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, galezii se hotărâseră să plece. Se simțeau discriminați de către cei din Regatul Unit, așa că luaseră cap-compas provincia Chubut, din Argentina.

”Ni se fură identitatea”, urlaseră ei și se suiseră la bordul ”Mimosei”. Debarcară în actualul port Madryn, apoi fondară Rawson. Dar socoteala din Cymru nu se potrivea cu ce găsiseră aici: nu prea aveai ce agricultură să faci, condițiile erau dure, solurile, ciudățele. Oamenii pe care-i găsiseră pe aici, indienii Tehuelce, băieți de treabă, le arătaseră cum să pescuiască ori să vâneze, dar, chiar și așa, galezii voiau să exploreze, să caute pământuri noi.

John Daniel Evans avea doar trei ani când părinții făcuseră marea schimbare. Era 1865. Treptat, devenea un fel de lider. Își lăsase mustață, cum văzuse la cei mari, călărea ca nimeni altul. Suia pe Malacara, un exemplar cum nu mai existase pe lumea asta, vâna cum numai Artemis o făcuse cândva. ”Ne era greu, mai ales iarna. Plaja, un infern al ostilității. Pământul, dur. Aveam ceva animale, mai ales vaci, dar nu ne ajungeau”, avea să-și aducă aminte, peste ani, Evans.

În noiembrie 1883 a decis să plece în căutarea pășunilor, în estul Anzilor. Auzise și că pe acolo se găsește niscavai aur. Pe drum, se găsiseră cu o patrulă ce escorta prizonieri Tehuelce. Mulți cedară, rămaseră numai patru.

În februarie 1884, ajunseseră la râul Gualjaina unde se aflară cu indienii Mapuche, conduși de Foyel. Juan Salvo, unul dintre băieții lui Evans, îi spuse că-l cunoaște pe Foyel și că-l miroase a fi spion de-al Armatei. Să lăsase cu scandal, trebuiră să fugă, Foyel nu recunoscuse nimic, dar venea după ei. Pe 4 martie au fost încercuiți. Tovarășii eroului fuseseră uciși, iar minutele lui Evans păreau numărate. Așa că se lăsă pe coama lui Malacara și plecă în galop. Dușmanii, după el. Părea că nu mai avea scăpare.

Malacara și stăpânul Evans, undeva pe la 1906

”În fața mea se căsca un canion. Avea undeva pe la patru metri lungime. Jos, râul Chubut, cu valea sa inferioară. Îi omorâseră pe toți ai mei, când Malacara a făcut acel salt. Țin minte că vedeam, jos, nisipul, în timp ce parcă zburam”, scria Evans.

Patagonia, pământ argentinian 

Băieții lui Foyel n-au avut tupeul să sară, galezul a scăpat. A rămas pe acele locuri, în căutare de pământuri fertile. A ajuns în extremul occidental, unde a fondat orașul Trevelin, un loc cu pomi fructiferi. Un succes pentru cei plecați din Albion. Însă chilienii nu vedeau cu ochi buni apariția acestor colonii. Se cam supărară. Așa că se organizase un plebiscit, în 1902, unde băștinașii votaseră aproape în unanimitate că vor să rămână la Argentina. Și așa e până azi. Patagonia apare, pe hârtie, ca fiind împărțită de Chile și de patria tangoului, însă e clar că argentinienii au pâinea și cuțitul.

Malacara a trăit până în 1909. S-a stins la 31 de ani. În Travelin există, și azi, mormintele multor galezi-argentinieni. Dar și a armăsarului care a dat Patagonia Argentinei.

”Aici se găsesc rămășițele calului meu Malacara, cel care mi-a salvat viața în atacul indienilor din Valea Martirilor, pe 4 martie 1884, când mă întorceam din Cordilliera. Să se odihnească în pace. John D. Evans”. 

Mormântul faimosului cal este, și astăzi, foarte vizitat în Trevelin