EXCLUSIV Cei mai în vogă influenceri s-au strâns la un turneu caritabil pentru copii afectați de cancer. Theo Zeciu a dat tonul: "Asociația are o întreagă poveste"

Cei mai în vogă influenceri s-au strâns la un turneu caritabil pentru copii afectați de cancer. Theo Zeciu a dat tonul: Asociația are o întreagă poveste Sporturi

Cei mai cunoscuți creatori de conținut din România au lăsat like-urile deoparte și s-au reunit pe 5 aprilie pentru un scop caritabil: sprijinirea copiilor și adolescenților diagnosticați cu cancer. 

Turneul Caritabil de Padel, desfășurat în incidenta Magic Padel București, a fost organizat de Bogdan Techeș, alături de Asociația Little People, și a reunit 32 de participanți din lumea online și nu numai.

Sport.ro a fost prezent la fața locului și a surprins o atmosferă plină de entuziasm, fair-play și solidaritate. Evenimentul a fost transmis live pe paginile de YouTube și TikTok ale lui Bogdan Techeș, iar donațiile au putut fi făcute online, în timp real.

Cei mai în vogă influenceri au lăsat like-urile deoparte

  • Dsc01905

Printre participanți s-au numărat nume sonore din mediul digital precum Bromania, Theo Zeciu, Vlad Gherman, Costi Max, Cucu, Imogen, Alex Delea, Dragoș Buzzi, Emilian, Spania99, dar și artiști, comedianți sau creatori de conținut cunoscuți precum Mirel Popinciuc, Valentin Luca sau COJO. Alături de ei s-au aflat parteneri de încredere, precum ING România, care au suplimentat suma strânsă în ziua evenimentului.

Publicul a putut urmări meciurile direct de pe margine, în schimbul unor bilete în valoare de 350 de lei. Cei prezenți au simțit energia pozitivă și vibe-ul prietenos, dar și dorința tuturor de a pune umărul la o cauză serioasă.

La finalul zilei, donațiile au însumat 25.750 de euro, sumă care va merge integral către Asociația Little People, o organizație care oferă sprijin emoțional și logistic copiilor și tinerilor bolnavi de cancer.

„A fost greu, dar frumos. Am simțit că facem ceva cu adevărat valoros pentru niște oameni care chiar au nevoie de noi”, a spus Techeș pentru Sport.ro la finalul turneului.

Mai jos, declarațiile complete ale câtorva dintre participanți, în exclusivitate pentru Sport.ro.

Theo Zeciu (influencer): În primul rând, eu vreau să zic că îmi place foarte mult padelul, chiar e o pasiune pe care am descoperit-o acum un an și jumătate. Ne-am adunat atâția influenceri, toți cu același obiectiv: să ajutăm copilașii de la Asociația Little People. Asociația are o întreagă poveste, se vede că pun pasiune și chiar îi ajută real pe acei copii, de la motivație la faptul că le oferă o locuință și un sentiment de apartenență. E foarte, foarte important, mai ales în momentele grele prin care trec acei copii. Atmosfera aici la turneu e foarte mișto, suntem mulți, toți ne cunoaștem între noi, fie mai bine, fie doar de pe online. Am venit toți să ne distrăm!

COJO (artist): Mi se pare o inițiativă foarte faină pe care a avut-o Bogdan Techeș. Padelul este un sport nu foarte cunoscut la noi. Majoritatea care au venit și au jucat aici s-au decis să facă sportul acesta mai des, chiar și eu. Mi se pare super tare. Eu am mai cochetat cu sportul, am făcut 15 ani karate, dar nu am practicat sporturi cu mingi. Ce am mai jucat, ping-pong la mine acasă. Am fost campion european, o dată național, parcă, la mondiale am fost, dar n-am luat nimic la karate. Padelul mi se pare mai ușor decât tenisul la nivel de tehnică de lovit, dar mi se pare mai greu la nivel de tot ce se întâmplă: sunt multe ricoșeuri, trebuie să fii activ non-stop. Vă pup și vă iubesc pe toți cei de acasă!

Emilian (artist): Evenimentul mi s-a părut foarte tare! Noroc de Cucu (n.r. - Horațiu Cuc - Noaptea Târziu), eu mai am de învățat. Per total, ca turneu, mi s-a părut foarte, foarte mișto și ne bucurăm că și noi apucăm să mai ajutăm lumea prin astfel de activități. Atmosfera e faină, e friendly, suntem între prieteni, ne bucurăm că avem și activități împreună, că în general ne întâlnim doar pe la evenimente. Pentru cei de acasă, sper să fie fericiți, să aveți sărbători liniștite, că vine Paștele în curând!

  • Dsc01875

Alex Delea (persoană publică): A fost un turneu foarte, foarte frumos, un turneu caritabil genial pentru Asociația Little People, niște copii care au nevoie de noi. Despre joc, ce să zic, foarte bun: am pierdut din prima, din prima, băi, băiatule! Dar a fost plăcut, a fost pentru un act caritabil, am venit aici din toată dragostea. Începând de la handbal, box, înot, acum și puțin padel, am cochetat mai toată viața cu sportul. Padelul îți dă viciu, îți dă dependență, te prinde. E un tenis pentru mai puturoși așa, mai dai în geam, e un sport plăcut. Pentru cei de acasă, faceți sport! Pentru că vă aduce o foarte mare fericire în viață.

Dragoș Buzzi (influencer): Am acceptat pentru că este caritabil. Eu n-am mai jucat padel în viața mea, să țin o rachetă în mână e complet bizar. Eu am cochetat în viața asta doar cu baschetul. E mișto, nu e sportul meu preferat, dar pentru Little People merită. Sărut mâna mult de tot pentru cei de acasă, pentru cine a donat. Pentru cei care nu au donat, vă invit să o faceți mai departe. Little People este genul de asociație unde poți dona oricând, nu e ca și cum se termină turneul și nu mai poți face asta. E genul ăla de asociație care trebuie susținută non-stop, indiferent de eveniment.

Spania99 (artist): Vibe-ul foarte tare, mi s-a părut ceva senzațional. Sper că s-a simțit toată lumea bine. Vreau să-i felicit pe Bogdan Techeș și pe Mara, toată inițiativa a plecat de la ei. Sper că și cei de acasă s-au simțit bine. Eu m-am născut în Spania și de la 8 ani mă jucam prin cartier padel. Am avut pauze de ani de zile, dar întotdeauna a fost dragostea mea sportul ăsta. Jucătorul meu preferat e Paquito Navarro, e locul 10 în lume. Padelul chiar e molipsitor, am prieteni pe care i-am agățat o dată și s-au apucat și ei. Îl recomand, e pentru toate vârstele, nu contează, masculin, feminin, mixt, chiar e tare. Pentru cei de acasă, mulțumim din suflet că ați fost alături de noi pe live.

Cucu (artist/influencer): A fost un turneu caritabil foarte frumos, scopul a fost atins, donația de 5.000 de euro s-a strâns. Vreau să-l felicit pe Techeș. Eu am mai fost la evenimente de fotbal caritabile, dar aici a fost chiar foarte bine organizat, nu s-a întârziat, echipele au fost foarte echilibrate. Chiar a stat, s-a gândit cum să-i potrivească, au fost niște meciuri foarte frumoase în sferturi, în semifinale. Vreau să-i mulțumesc lui Emilian, care zice că fără mine nu ne-am fi calificat în sferturi. Știu că în sferturi s-a jucat „frigiderul” pe mine, dar aia e. Vibe-ul a fost prietenos, dar îți dai seama, a fost și puțină competiție. Jucătorul preferat? Spania99!

Costi Max (actor/influencer): Foarte tare! Felicitări, în primul rând, lui Bogdan Techeș pentru inițiativă. Mă bucur că am jucat padel, am și ajutat pe cineva, am și jucat padel pe gratis, deci e win-win-win-win-win! Atmosfera foarte tare, mai ales la finală, am jucat intens. Spania a jucat băiețește, cred că, dacă se punea să joace tare, ne bătea, făcea 2v1. Atmosfera foarte mișto, nici nu știu cum a trecut timpul. Sunt aici de la 10:30 și ceasul e 18:00. Nici n-am mâncat, mă duc acum să bag un burger, ca să mă „înjosesc” după efortul depus. Mulțumesc pentru cei de acasă și pentru cei care nu au donat, cei care au dat un like, un comentariu – și asta contează foarte mult.

Bogdan Techeș: "Turneul a ieșit mai bine decât mi-am imaginat"

Bogdan Techeș (influencer/organizator): Turneul a ieșit mai bine decât mi-am imaginat. Am avut puțin emoții la partea de donații, mă gândeam că oamenii nu vor fi mulți, dat fiind faptul că este un sport nou. S-a atins goalul, am început cu unul de 5.000 de euro, s-a dus la 5.600 și după s-a adăugat 20.000 de la ING.

Foarte obositor, n-am mâncat astăzi, nici apă nu prea am băut, dar cumva am reușit. Când vine vorba de adrenalina asta, uiți de restul nevoilor umane. Organizarea… nu mai știu când am început-o, dar a fost foarte mult de muncă. În mare parte m-am ocupat eu cu iubita mea, Mara, de această producție. Mi se pare că la fiecare capitol, pe fiecare lucru, am avut câte un obstacol: cu evenimentele, cu locația, la toate au intervenit niște mici probleme, dar am reușit să facem un turneu reușit.

Pentru cei de acasă, n-am cuvinte să le mulțumesc îndeajuns. Ce să mai zic? Felicitări vouă! Până la urmă, gesturile astea spun multe despre omul care le face. Asta spune ceva despre ei și da, mulțumesc foarte mult.

Următorul turneu cred că va fi undeva în iarnă. Acum vrem să stăm puțin, în perioada asta nu vom lua pauză direct, că mai avem niște treburi, dar următorul turneu va fi clar la iarnă, Winter Edition!

live
SONDAJUL ZILEI
Cum se încheie CFR Cluj - Rapid (luni, ora 20:30)?
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!