Cine e Eliza Diamandescu, revelația natației românești

 Până la 14 ani, tânăra are sute de medalii în palmares și zeci de recorduri doborâte, unul dintre ele datând de 38 de ani.

Mica înotătoare nu mai surprinde pe nimeni când se întoarce de la competiții plină de medalii! La Campionat Național de la Bacău a câștigat...21!

11 de aur, 6 de argint și 4 de bronz!

 „A fost extraordinar și m-am ambiționat să muncesc și mai mult, să arat de ce sunt în stare”, spune Eliza Diamandescu, multiplă campioană națională la natație, la juniori și tineret.

Eliza a început înotul la 6 ani dintr-o ambiție. „Am mers cu mama la bazin și acolo, soțul doamnei mele antrenoare era cu cei mici la înot. Când i-am văzut pe toți că înoată, de rușine, mi-am dat jos colacul și aripioarele și am început să fac și eu ce făceau ei”, mai spune Eliza Diamandescu, multiplă campioană națională la natație, la juniori și tineret. De atunci au trecut 8 ani, iar acum, puștoaica face legea în bazin!

„La 9 ani, am doborât un record vechi de 38 de ani. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că trebuie să muncesc cu adevărat să ajung unde vreau”, continuă Eliza Diamandescu, multiplă campioană națională la natație, la juniori și tineret. 

La 6:30 se trezește, la 8:00 intră în bazin!

În luna iulie, Eliza își va da cele mai importante examene în natație! „Pentru Campionatul  European de Juniori încercăm să facem o semifinală și o finală, iar la FOTE ne dorim să câștigăm o medalie”, punctează Ivonne Stoltz, antrenoare Eliza Diamandescu.  Pentru asta, Eliza se antrenează de 9 ori pe săptâmână, iar programul ei este unul spartan!

“La 7:15 ies din casă, la 7:30 ajung la bazin, la 8:00 sunt în apă, la 10:00 termin antrenamentul, la 11:00 ajung acasă. De la 12:00 am școală și după, plec la al doilea antrenament. Ajung acasă seara pe la 8” – Eliza Diamandescu, multiplă campioană națională la natație, la juniori și tineret.

Fata are și un vis în natație!  „Vreau să ajung la Jocurile Olimpice și să devin campioană olimpică”, încheie Eliza Diamandescu, multiplă campioană națională la natație, la juniori și tineret.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!