GALERIE FOTO ”Columna lui Ivan”, în memoria marelui Ivan Patzaichin, la Tulcea! Apel pentru a fi trecuți pe monument toți campionii olimpici, mondiali și europeni ai județului
Uriașul nostru sportiv a încetat din viață pe 5 septembrie 2021, la vârsta de 71 de ani.
Asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23 îi invită pe toţi cei care pot ajuta să completeze lista cu campioni din judeţul Tulcea ai sporturilor cu vâsle, campionii olimpici, mondiali şi europeni la kaiak-canoe urmând să fie trecuţi pe unul din monumentele care vor forma memorialul dedicat lui Ivan Patzaichin de pe faleza Dunării din Tulcea.
Lista a fost realizată de asociaţie cu resurse proprii, în condiţiile în care autorităţile nu cunosc numele tuturor campionilor ai sporturilor cu vâsle, şi va fi montată pe "Columna lui Ivan", element semnal al ansamblului memorial care va fi realizat de Virgil Scripcariu.
"A fost o idee care s-a născut cumva prin mai multe idei. A fost o idee a asociaţiei", a declarat vineri, în timpul unei conferinţe de presă, Ivona Patzaichin-Rusu.
La rândul lui, unul din fondatorii asociaţiei, Teodor Frolu, a amintit că dacă iniţial lista cu campioni a avut 26 de nume, acum are 62.
Apelul Asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila 23: ”Nici măcar federaţia nu are informaţia”
"Echipa noastră a adunat lista (cu numele campionilor, n.red.) din diverse surse. Nici măcar federaţia nu are informaţia asta. Ne-a ajutat şi Comitetul Olimpic dar doar cu cei care sunt olimpici.
Ca să nu avem nicio greşeală, facem un apel să ne trimită numele şi sursa, ca să avem garanţia că este cu adevărat campion, iar în septembrie să avem o listă", a declarat vineri, în timpul unei conferinţe de presă, Teodor Frolu.
Campionii din Tulcea, "un patrimoniu unic în România"
El a apreciat această listă a campionilor tulceni drept "un patrimoniu unic în România".
"Sper ca lista asta să inspire autorităţile locale şi poate următorul pas va fi un muzeu al tuturor campionilor, alături de acea pistă olimpică pe care şi Ivan, şi noi, pe care toată lumea şi-o doreşte", a mai spus Teodor Frolu.
Asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23 aşteaptă până pe data de 15 iulie informaţii despre sportivii care au obţinut medalii la Jocurile Olimpice, campionatele mondiale sau europene de kaiak-canoe şi care lipsesc din listă la adresa [email protected]. Mesajele trebuie să cuprindă numele sportivului, locul de naştere, competiţia, locul obţinut, precum şi o resursă independentă unde se poate verifica performanţa acestuia.
Memorialul Ivan Patzaichin va fi inaugurat pe 8 septembrie
"Organizatorii le mulţumesc cu anticipaţie celor care vor contribui la gravarea pentru eternitate a numelor celor care prin, talent şi dedicaţie, pot inspira generaţii întregi să-şi asume mentalitatea de învingător", se arată în comunicatul de presă remis în urma conferinţei de presă.
În timpul conferinţei, organizatorii au anunţat că luni 19 iunie vor începe lucrările la memorialul pentru Ivan Patzaichin, care va fi inaugurat pe 8 septembrie, în cadrul Festivalului Ivan Patzaichin.
Ansamblul va fi ridicat pe faleza din Tulcea
Ansamblul, iniţiat de familia marelui campion şi Asociaţia Ivan Patzaichin - Mila 23, va fi ridicat, pe faleza ce îi poartă numele, în parteneriat cu Primăria Municipiului Tulcea şi Consiliul Judeţean Tulcea şi va cuprinde lucrări semnate de Mircea Cantor, Teodor Graur, Virgil Scripcariu, Dan Vezentan şi Gyárfás Oláh.
Până acum, în cadrul memorialului, în primăvară au fost plantate primele seminţe pentru unul din elemente, respectiv "Grădina Deltei", iar începând de săptămâna viitoare va fi restricţionat accesul publicului în zona în care va fi amplasat complexul.
Pentru realizarea memorialului, Consiliul Judeţean şi Primăria municipiului Tulcea au alocat 6 milioane de lei, a precizat Agerpres.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News