Comitetul Olimpic Rus respinge deciziile CIO: ”Spiritul mișcării olimpice ar trebui să ne unească”

Comitetul Olimpic Rus respinge deciziile CIO: ”Spiritul mișcării olimpice ar trebui să ne unească” Sporturi

Sportul din Rusia suferă enorm în urma războiului din Ucraina.

Pe 24 februarie 2022, Rusia a atacat Ucraina și a declanșat un război în estul Europei. Astfel, toată planeta a încercat să se poziționeze împotriva Rusiei, care a fost, încet, exclusă din mai toate domeniile de activitate.

CIO a recomandat tuturor federațiilor și organizațiilor din lume să blocheze participarea Rusiei la competițiile internaționale, astfel încât să se creeze presiuni la Kremlin, pentru retragerea trupelor de la Kiev.

Aceștia au susținut că prezența rușilor în competiții ar fi nedreaptă față de "sportivii ucraineni care nu pot concura dacă cei din Rusia și Belarus ar continua să participe la competiții, astfel că, pentru a proteja integritatea competițiilor sportive globale și pentru siguranța tuturor participanților, Comitetul Executiv al CIO recomandă federațiilor sportive internaționale și organizatorilor de competiții să nu invite sau să permită participarea sportivilor din Rusia și Belarus, precum și a oficialilor din aceste țări la competițiile internaționale".

Rușii, nemulțumiți de deciziile luate de Comitetul Executiv al CIO 

Stanislav Pozdnyakov, președintele Comitetului Olimpic Rus, a reacționat, considerând că sportul ar trebui să unească societatea, nu să o dezbine.

"Noi avem un singur comentariu: ne opunem cu fermitate. Decizia de azi a colegilor noștri de la Comitetul Internațional Olimpic, după părerea noastră, contrazice ambele acte normative ale CIO și Cartei Olimpice, în primul rând, și spiritul mișcării olimpice, care ar trebui să unească și nu să dezbine", a punctat președintele COR, Stanislav Pozdnyakov.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!