Săritorul român se află pe locul trei la general, la 19 puncte în spatele liderului și la doar trei puncte în spatele sportivului de pe locul secund.
După o pauză de 15 ani, cei mai buni săritori de la mare înălțime din lume, la masculin și feminin, au revenit în Antalya pentru o nouă etapă din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving. Stâncile spectaculoase aflate între plajele Lara și Konyaalti au oferit cadrul perfect pentru etapa a șaptea din cea mai spectaculoasă competiție de sărituri în apă de la mare înălțime din lume.
Constantin Popovici, în grafic
Și în această etapă, la masculin, lupta pentru Trofeul King Kahekili a fost una extrem de disputată, diferența între Aidan Heslop, James Lichtenstein și Constantin Popovici fiind de doar șase puncte. Cătălin Preda se află în continuare în faza de recuperare, după accidentarea din Statele Unite, și nu a concurat nici în această rundă.
Constantin Popovici spera să recupereze și aici din punctele pierdute din cauza accidentării sale în Statele Unite, mai ales că a reușit să câștige prima etapă de Cupă Mondială, desfășurată în Bahrain, învingându-i chiar pe adversarii săi direcți, Heslop și Lichenstein, din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving.
În prima manșă, cu săritura cu un grad de dificultate impus de 2,6, sportivii au sărit în Marea Mediterană direct de pe stânci, iar Constantin Popovici a avut o săritură pentru care a primit în total 62,40 de puncte și cu care s-a clasat pe locul șase.
Cu punctele primite pentru următoarele două sărituri, campionul de anul trecut a urcat pe locul cinci la general, dar era în coninuare în spatele rivalilor săi direcți Aidan Heslop și James Lichtenstein.
Pentru manșa finală, Constantin Popovici a ales din nouă săritura din stând în mâini, cu un grad de dificultate de 5,8, dar a primit doar 104,40 de puncte din partea juriului și în final s-a clasat pe locul șase.
„Această etapă nu a decurs așa de bine cum mă așteptam. Probabil am fost și obosit după etapa de Cupă Mondială, iar aici chiar și cele mai mici detalii au contat și au făcut diferența. Învățăm din acest concurs și sper ca la următoarea etapă să revin mai puternic”, a spus Constantin Popovici.