David Popovici, gest de mare rafinament. "Am ales să donez o medalie de suflet"
David Popovici, multiplu campion european şi mondial la nataţie, a donat copiilor bolnavi de cancer medalia de aur obţinută la Mondialele de la Budapesta în proba de 200 m liber masculin.
Demersul său vine în susţinerea programului #SperanţaNuMoareDeCancer, lansat de MedLife, în cadrul căruia s-a alăturat în calitate de Ambasador al Speranţei.
- Medalia de la Budapesta, din proba de 200 m liber, este primul titlu mondial în bazin olimpic pentru înotul masculin românesc.
- Medalia donată a fost topită şi este în curs de a lua forma a peste 100 de fundiţe aurii, simbol al luptei împotriva cancerului la copii. Acestea vor fi oferite copiilor care înving cancerul, David Popovici dorind ca fiecare copil să câştige această bătălie pe viitor.
Drumul către victorie, donarea şi topirea medaliei, precum şi argumentele care au stat în spatele acestui gest sunt surprinse într-un video emoţionant realizat de Studio Diud, cu sprijinul asociaţiei Dăruieşte Viaţă.
“Am ales să donez o medalie de suflet, foarte importantă pentru mine, către cei care au mai mare nevoie de ea, pentru ca speranţa să meargă mai departe. Adevărul este că, de departe, cel mai important campionat este campionatul vieţii, menţinerea sănătăţii. Copiii diagnosticaţi cu cancer au nevoie de susţinerea noastră.
Talentele pe care le au, ambiţiile lor pentru viitor, dar mai ales temeritatea de care sunt nevoiţi să dea dovadă în lupta cu această boală fac din ei nişte oameni extraordinari.
Pentru a fi cât mai mulţi cei care ajută aceşti copii, vă invit pe voi toţi să donaţi puţin din timpul vostru pentru a da un share programului #SperantaNuMoareDeCancer, astfel încât să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie.
Credeţi-mă, fiecare dintre voi contează, fiecare share contează, fiecare copil contează, iar un gest normal din partea voastră poate însemna o şansă mare de supravieţuire pentru aceşti copii”, a declarat David Popovici.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News