GALERIE FOTO Just in time! David Popovici, argint la 200 m liber, la CM din Melbourne. Românul a făcut o cursă impresionantă
În ultima zi de concurs a CM de înot în bazin de 25 m de la Melbourne, David Popovici a cucerit medalia de argint în proba de 200 m liber (1:40,79).
- David Popovici a terminat CM din Melbourne cu o medalie - argint la 200 m liber.
- În finala de la 200 m liber, aurul și argintul au fost cucerite de sportivi de pe culoarele 8, respectiv 7 (David Popovici)!
- Românul în vârstă de 18 ani intrase în finala de duminică cu cel de-al șaselea timp.
UPDATE 11:59 David Popovici a făcut o cursă impresionantă în finala de la 200 m liber. Plecat de pe culoarul 7, elevul lui Adrian Rădulescu a întors al doilea după 25 de metri, apoi a stat aproape toată cursa pe locul al doilea.
La ultima întoarcere a avut un finiș irezistibil și a mai urcat un loc, câștigând prima sa medalie (și a delegației României) la Mondialul în bazin scurt din Australia.
Medalia de aur a fost cucerită de sud-coreeanul Hwang Sun Woo (1:39,72 - nou record al competiției), iar pe poziția a treia s-a clasat britanicul Tom Dean (1:40,86).
????????Sunwoo HWANG makes it two in the 200m freestyle!!!????2021????#FINAMelbourne22
Full Results https://t.co/rwdQpUAV2F pic.twitter.com/ManDZBUOX4
— World Aquatics (@WorldAquatics) December 18, 2022
România a încheiat competiția de înot din Melbourne cu o medalie, cea adjudecată de sportivul de la CS Dinamo.
UPDATE 11:55 Start în finala de la 200 m liber!
UPDATE 11:50 Sportivii au intrat în arenă. Popovici va lua startul pe culoarul al șaptelea.
Elevul antrenorului Adrian Rădulescu a pătruns în ultimul act cu timpul de 1:42,31 (al șaselea timp în calificări) și va lua startul pentru medalie de la 11:50. Cursa se poate vedea AICI.
Sportivul de la CS Dinamo a concurat în cea de-a patra serie și a câștigat-o cu timpul de 1:42,31, urmat de australianul Thomas Neill (1:42,38) și de sud-coreeanul Sun Woo Hwang (1:42,44). Toți cei trei sportivi au prins biletul spre marea finală.
LISTA DE START 200 m liber
# Thomas Neill (Australia)
# Danas Rapsys (Lituania)
# Maxime Grousset (Franța)
# Tom Dean (Marea Britania)
# Katsuhiro Matsumoto (Japonia)
# Drew Kibler (Statele Unite)
# David Popovici (România)
# Sunwoo Hwang (Coreea de Sud)
La 100 m liber, David Popovici a terminat pe locul 4, cu timpul de 45,64, în timp ce la 400 m liber nu a reușit accederea în cursa pentru medalii.
România i-a mai avut în componență la CM din Australia pe Robert Glință și Andrei Anghel.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News