David Popovici, prima reacție după calificarea în finala Campionatului European de înot pentru juniori

David Popovici, prima reacție după calificarea în finala Campionatului European de înot pentru juniori Sporturi

David Popovici (17 ani) a oferit o primă reacție după ce s-a calificat în finala de la 100 de metri liber a Campionatului European de înot pentru juniori, găzduit de Complexul de Natație de la Otopeni.

Popovici a dominat autoritar cursa, pe care a încheiat-o după 48.31 de secunde. 

„Vom vedea mâine, mai e o zi. A fost un tur de forţă, încă e. Îmi place foarte mult, dar aş minţi dacă aş spune că nu e obositor. Cred că tot la 200 de metri îmi place mai mult, dar cu asemenea susţinere şi tribună cred că cu cât e o probă mai scurtă, cu atât e mai interesant şi pentru noi şi pentru spectatori.

Am rămas să îl susţin (n.r. pe Patrick Dinu, care a ratat calificarea în finală), îmi place foarte mult să urmăresc proba din ipostaza de spectator şi îmi pare rău că nu s-a calificat, dar mai are o mulţime de ocazii. Dacă eu mai am 1000 de ocazii, el mai are mult mai multe decât mine”, a spus Popovici.

Elevul lui Adrian Rădulescu s-a calificat în această după-amiază în finala probei de 100 m liber a Campionatului European de juniori de la Otopeni. 

Starul competiției, dublu medaliat cu aur la Mondialele de seniori, și-a făcut temele excelent și pentru sâmbătă și a înotat dezinvolt. După ce sâmbătă dimineața a acces lejer în penultimul act, cu timpul de 49,61, în sesiunea a doua a condus de la început până la final întâia semifinală. 

Popovici a blocat cronometrul la 48,31, după ce la jumătatea cursei a întors cu timpul de 23,49. Pe poziția secundă s-a clasat sportivul din Cipru Nickola Antoniou (49,98), iar pe trei a încheiat Daniil Pancevras (50,14). 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!