E gata! Americanii anunță când revine Conor McGregor în competiții

Conor McGregor Dana White UFC Sporturi Conor McGregor / Foto - Getty Images
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Marti 10 Septembrie 2024, 20:47
Data actualizarii: Miercuri 11 Septembrie 2024, 12:16

Dana White anunţă revenirea lui Conor McGregor.

Preşedintele UFC, Dana White, a anunţat revenirea lui Conor McGregor în octogon la începutul anului 2025.

Americanii anunță când revine Conor McGregor în competiții

Conor McGregor trebuia iniţial să îşi facă revenirea în UFC împotriva lui Michael Chandler, în iunie, însă irlandezul a fost nevoit să se retragă în ultimul moment. Marţi, şeful organizaţiei americane, Dana White, a anunţat pentru New York Post că luptătorul în vârstă de 36 de ani va intra în octogon la începutul anului 2025, la mai bine de trei ani după înfrângerea suferită în faţa lui Dustin Poirier în iulie 2021, în timpul căreia şi-a fracturat tibia.

  • Conor McGregor / Foto - Getty Images

"S-a odihnit atât de mult încât este înfometat. El este înfometat. Vom vedea ce are de arătat când se va întoarce, dar el este în mod clar una dintre stelele acestui sport, care i-a dat credibilitate în Europa şi în întreaga lume. A fost un partener grozav pentru noi".

În august, Dana White anunţa că The Notorious nu va lupta în 2024, la care fostul campion la categoria pană şi uşoară a răspuns: „ Decembrie este data ideală! Să încheiem anul acasă cu un eveniment câştigător ”. În cele din urmă, McGregor va trebui să mai aştepte puţin înainte de a-şi face revenirea.

News.ro

 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!