Eduard Ionescu s-a calificat pe tabloul principal al turneului preolimpic de la Sarajevo
Pas important făcut de Eduard Ionescu.
Jucătorul român Eduard Ionescu i s-a alăturat lui Ovidiu Ionescu pe tabloul principal al turneului preolimpic de tenis de masă destinat probei de simplu masculin, după două victorii obţinute miercuri la Sarajevo (Bosnia-Herţegovina), după ce l-a învins, joi, pe bosniacul Benjamin Zijadic cu 4-0 (11-6, 11-4, 11-7, 11-6).
Eduard Ionescu s-a clasat pe locul secund în Grupa E, cu 5 puncte, după Samuel Kulczycki, dar înaintea lui Pavel Sirucek, toţi cu câte 5 puncte. Miercuri, Eduard Ionescu a pierdut primul său meci, în faţa cehului Pavel Sirucek, cu 3-4 (14-12, 7-11, 11-7, 6-11, 11-7, 9-11, 9-11), dar l-a învins apoi pe polonezul Samuel Kulczycki cu 4-3 (11-5, 11-8, 9-11, 8-11, 11-8, 9-11, 11-5).
Ionescu, duel dificil în 16-imi
Eduard Ionescu va juca în şaisprezecimile de finală, contra turcului Ibrahim Gunduz, vineri, de la ora 10:30.
Ovidiu Ionescu, care a câştigat Grupa B, în care l-a învins pe Gunduz cu 4-2, va juca direct în optimi, contra câştigătorului dintre spaniolul Juan Perez şi ucraineanul Iaroslav Jmudenko, vineri, ora 15:20.
Primele două locuri din fiecare grupă (prima fază) avansează pe tabloul principal (faza a doua). Finaliştii se califică la JO, fără ca ultimul act să se mai dispute. În faza a treia a tabloului principal se vor alătura şi sportivii care nu s-au calificat în faza a doua, iar finaliştii se vor califica la JO, fără ca ultimul act să se mai dispute. Semifinaliştii învinşi din faza a treia vor juca încă un meci, iar câştigătorul se califică la Paris.
Până în acest moment, tenisul de masă românesc şi-a asigurat calificarea la Jocurile Olimpice prin echipa naţională feminină, două sportive care vor fi nominalizate în proba de simplu şi perechea de dublu mixt Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News