FOTO Federația Română de Natație și Pentatlon Modern și-a premiat cei mai buni sportivi din 2022
Anul 2022 a fost unul de excepție pentru natația românească.
"Indiferent că ne gândim la competițiile de înot sau la cele de sărituri în apă, în 2022, poate mai mult ca niciodată în ultimii ani, sportivii au reprezentat România cu cinste la toate întrecerile și au făcut ca un întreg mapamond să vorbească la superlativ despre ei", scrie siteul FRNPM.
Federația Română de Natație și Pentatlon Mondern și-a premiat cei mai buni sportivi din 2022.
Înaintea sesiunii cu numărul opt din cadrul Campionatului Național de înot în bazin de 50 m pentru juniori, tineret și seniori – concurs găzduit la cele mai înainte standarde de Complexul Sportiv de Natație din Otopeni – a avut loc festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi din 2022.
Federația Română de Natație și Pentatlon Mondern i-a premiat pe următorii:
ÎNOT
* Sportivul anului 2022: David Popovici (multiplu campion european și mondial de juniori, dublu campion european și mondial de seniori, recordman european și mondial de seniori);
* Antrenorul anului 2022: Adrian Rădulescu;
* Echipa sportivul anului 2022: Dragoș Luscan, Valentin Grigoraș;
* Trofee de excelență (sportivi): Robert Glință (finalist la Campionatul Mondial), Bianca Costea (campioană europeană și mondială de juniori) și Vlad Stancu (campion european și vicecampion mondial de juniori);
* Trofeu de excelență (antrenor): Iulia Becheru;
* Laureați (sportivi): Patrick Dinu, Ștefan Cozma, Alexandru Constantinescu, Darius Coman, Aissia Prisecariu, Eva Paraschiv, Ana Maria Sibișeanu, Irina Preda, Rebecca Diaconescu, Brigitta Vass, Anastasia Bako, Robert Badea (toți medaliați la Festivalul Olimpic al Tineretului European, Campionatul European de Juniori și Campionatul Mondial de Juniori);
* Laureați (antrenori): Răzvan Florea, Bogdan Stroe, Ovidiu Galeru, Gabriel Cojocaru, Lorena Diaconescu, Claudiu Radu, Cristina Madău, Luis Lăcătuș, Andrei Pinticanu.
SĂRITURI ÎN APĂ
* Sportivul anului 2022: Constantin Popovici (campion european de seniori high-diving);
* Antrenorului anului 2022: Florin Avasiloae;
* Trofeu de excelență: Cătălin Preda (vicecampion european de seniori high-diving);
* Laureate: Ioana Cârcu și Nazanin Ellahi (sportive) și antrenoarea Claudia Tiu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News