Guvernul solicită FRF și celorlalte federații informații imediate despre sportivii români din Ucraina și Rusia!
Ministerul Sportului cere o informare cu privire la numărul şi identitatea sportivilor din România aflați în cele două țări.
Ministerul Sportului solicită din partea federaţiilor sportive naţionale o informare imediată cu privire la numărul şi identitatea sportivilor aflaţi la acest moment în Ucraina şi Rusia, precizează News.ro.
"În contextul deteriorării grave a situaţiei de securitate din Ucraina şi din regiunea Mării Negre şi având în vedere situaţia generată de agresiunea militară rusă, ministrul Sportului, Eduard Novak, a convocat în această dimineaţă o şedinţă de lucru în regim de urgenţă pe tema repercusiunilor acestei situaţii asupra sportivilor şi a evenimentelor sportive.
Pe fondul ridicării, de către Ministerul Afacerilor Externe, a nivelului de alertă pentru Ucraina la nivelul maxim – <Părăsiţi imediat ţara!>, au fost decise mai multe măsuri în regim de urgenţă.
Ministerul Sportului solicită din partea federaţiilor sportive naţionale o informare imediată cu privire la numărul şi identitatea sportivilor aflaţi la acest moment în Ucraina şi Rusia, în vederea centralizării urgente a acestor informaţii.
Ministerul Sportului: ”Nu deplasați sportivi în Ucraina, anulați participările la competiții”
Cu privire la soluţiile care se impun în legătură cu aceşti sportivi, precum şi cu cei aflaţi în zone de risc, Ministerul Sportului transmite către toate federaţiile sportive naţionale solicitarea imperativă de a nu deplasa sportivi în Ucraina, respectiv de efectua toate demersurile de întoarcere imediată în siguranţă a sportivilor aflaţi temporar pe teritoriul acestui stat.
De asemenea, de a anula participările viitoare la competiţii sau cantonamente în această zonă, până la stabilizarea situaţiei şi reinstaurarea unui climat de siguranţă.
Ministerul Sportului solicită tuturor federaţiilor sportive naţionale să urmeze recomandările MAE, care este pregătit să acorde protecţie şi asistenţă consulară cetăţenilor români de pe teritoriul Ucrainei, prin misiunea diplomatică şi oficiile consulare, de a se informa permanent din surse oficiale şi de a respecta reglementările stabilite de autorităţile ucrainene.
Linie telefonică dedicată românilor din Ucraina
La nivelul Departamentului Consular al MAE a fost activată o linie telefonică dedicată cetăţenilor români care se află temporar în Ucraina şi care solicită protecţie şi asistenţă consulară – telefon 0040 -751.084.537
Ca măsură pentru viitor, pentru a putea beneficia de o reacţie operativă a Guvernului, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, se va impune notificarea acestui minister pentru orice deplasare a sportivilor români, cu comunicarea obligatorie a notificării şi către Ministerului Sportului", se arată într-un comunicat al MS.
Declarația lui Eduard Novak
"Siguranţa sportivilor români este o prioritate absolută pentru mine în acest moment. În colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe şi cu grupul constituit la nivelul Guvernului României pentru gestionarea acestei crize, Ministerul Sportului va face toate demersurile pentru ca sportivii aflaţi pe teritoriile afectate să revină acasă în deplină siguranţă.
Ministerul Afacerilor Externe monitorizează situaţia cetăţenilor români din Ucraina şi a convocat deja celula de criză inter-instituţională pentru sprijinirea şi acordarea de asistenţă consulară cetăţenilor români din Ucraina, printre care ştim că se află şi sportivi români. Am convingerea că aceştia vor reveni în cel mai scurt timp, în deplină siguranţă, pe teritoriul României”, a declarat Eduard Novak, ministrul Sportului, citat de News.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News