GALERIE FOTO Halucinant! Vladimir Putin l-a pus pe campionul mondial la șah Garry Kasparov pe lista de ”teroriști și extremiști” din Rusia
Considerat cel mai mare șahist din istorie, Kasparov se numără printre puținii critici ai regimului dictatorial de la Kremlin.
Agenţia de monitorizare financiară a Rusiei, Rosfinmonitoring, l-a pus pe fostul campion mondial de şah Garry Kasparov, devenit un critic proeminent al Kremlinului, pe lista sa cu "terorişti şi extremişti", relatează Reuters şi AFP.
Plasarea pe această listă impune limite asupra tranzacţiilor bancare ale persoanelor fizice şi le obligă să ceară aprobare de fiecare dată când doresc să îşi folosească conturile.
Marele maestru Garry Kasparov a fugit din Rusia de teama persecuțiilor lui Putin
Garry Kasparov, în vârstă de 60 de ani, a fugit din Rusia în 2013 de teama persecuţiilor.
Ministerul rus al Justiţiei i-a adăugat pe Kasparov şi pe fostul magnat al petrolului Mihail Hodorkovski pe lista sa de "agenţi străini" în 2022, ceea ce înseamnă că trebuie să se supună unei birocraţii împovărătoare, inclusiv în ceea ce priveşte raportarea financiară.
Exilat în Statele Unite, opozantul rus Garry Kasparov consideră că este o "onoare" să fie trecut pe lista Kremlinului de "terorişti şi extremişti".
Reacția lui Garry Kasparov după ce a fost trecut pe lista ”teoriștilor și extremiștilor”: ”Este o onoare”
Este o "onoare care spune mai mult despre regimul fascist al lui Putin decât despre mine", a reacţionat Garry Kasparov pe contul său de X.
"Extremismul în apărarea libertăţii nu este un viciu; moderaţia în căutarea dreptăţii nu este o virtute", a adăugat fostul campion de şah, citând o frază a politicianului american Barry Goldwater (1909-1998).
An honor that says more about Putin's fascist regime than about me. As Goldwater said, extremism in the defense of liberty is no vice and moderation in the pursuit of justice is no virtue! But all opposition, or simple decency, must be called an extremist by the dictatorship. https://t.co/OuN27A9InN
— Garry Kasparov (@Kasparov63) March 6, 2024
Garry Kasparov vs Anatoli Karpov, duelul legendar din sport transpus acum și în politică
Născut în 1963 în Azerbaidjan - pe atunci una dintre cele cincisprezece republici care alcătuiau URSS - Garry Kasparov a fost unul dintre cei mai mari jucători de şah din istorie înainte de a deveni un adversar înverşunat al lui Vladimir Putin.
În 2013, temându-se de urmărirea penală, el a părăsit Rusia şi trăieşte în prezent în Statele Unite, de unde continuă să denunţe puterea rusă şi campania militară a acesteia în Ucraina.
La câteva zile după atacul asupra Ucrainei din februarie 2022, el a cerut ca Rusia să fie lăsată să se întoarcă în "epoca de piatră", iar tehnologiile occidentale să nu mai ajungă în industriile ruseşti.
"Ceea ce se decide în Ucraina este libertatea sau tirania", a declarat el la BFMTV în iunie 2022.
Din 2022, Garry Kasparov a fost desemnat "agent străin" în Rusia, un stigmat care este utilizat pe scară largă împotriva opozanţilor, jurnaliştilor şi activiştilor pentru drepturile omului, scrie news.ro.
Majoritatea marilor personalităţi ale opoziţiei care au rămas în Rusia se află în închisoare. Unii, precum Boris Nemţov şi Aleksei Navalnîi, sunt deja morţi. Alţii au plecat în exil.
Garry Kasparov este celebru pentru duelul său îndelungat din anii 1980 cu o altă legendă a şahului sovietic, Anatoli Karpov.
Ulterior, Karpov l-a susţinut pe Vladimir Putin şi a devenit deputat din partea partidului preşedintelui rus.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News